Sari la conținut

Pokemon Go, isteria care-ți pune viața în pericol

Pokemon Go este jucat de oricine, oriunde şi la orice oră. Isteria a cuprins şi ţara noastră, şi mulţi dintre cei care şi-au instalat aplicaţia nu se pot opri din vânătoarea de animăluţe virtuale nici atunci când sunt la serviciu. Un taximetrist a fost filmat de un client în timp ce face slalom prin traficul de coşmar din capitală şi caută, în acelaşi timp, să nu piardă niciun pokemon care îi iese în cale. Poliţiştii spun că nu au amendat astfel de soferi pana acum.

Clipul a fost filmat în Statele Unite şi face parte dintr-o campanie prin care Poliţia Americană încearcă să-i convingă pe şoferi că puţine lucruri sunt mai periculoase decât să joci Pokemon Go la volan.

Aceste imagini au înregistrate în urmă cu două nopţi în Bucureşti. Cel care ni le-a trimis a fost pasager în maşina taximetristului. Chiar dacă era în mers, şoferul se juca de zor pe tableta montată pe bord. În timp ce trebuia să evite alte maşini sau să fie atent la semnele de circulaţie, bărbatul colecta accesorii necesare jocului de la pokestopuri şi astepta ca figurinele virtuale să-i apară în cale.

Georginan Drăgan, purtătorul de cuvânt al IGPR: „Le recomandăm şoferilor ca atunci când se află la volan să nu trimită mesaje text şi nici să nu acceseze diverse jocuri. Aceleaşi recomandari şi pentru pietoni. Atunci când merg pe trotuar sau traversează, să o facă prin locurile amenajate. Și cand merg pe trotuare să nu se joace.”

Sute de milioane de oameni din întreaga lume şi-au instalat Pokemon Go pe telefoane şi tablete. Mulţi au devenit dependenţi de joc şi stau ore întregi în fiecare zi cu ochii în ecran. Din cauza neatenţiei, câţiva jucători şi-au pierdut viaţa în timpul vânătorii virtuale.

Bogdan Ocnaru, reporter Digi24: „Împătimiţii jocuui spun că preferă să-l joace la volan şi să ignore pericolele penru că numai aşa ajung la multe pokestopuri şi găsesc monstruleţii în drumul lor. Până acum, poliția nu a amendat niciun șofer român pentru că s-a jucat la volan.”