Galerie Foto Patru tone de gunoaie scoase din Lacul Bicaz în trei zile

Data actualizării: Data publicării:
gunoaie lacul bicaz
Foto: Andrei Carabelea

Patru tone de gunoaie au fost scoase din Lacul Bicaz, în trei zile. 220 de voluntari din toată țara au răspuns apelului unor organizații de mediu. În ciuda eforturilor lor și a celor peste 1.000 de saci pe care i-au umplut, o mare parte a lacului continuă să fie acoperită cu deșeuri.

GUNOAIE BICAZ Sursa Facebook Andrei Carabelea (14)
GUNOAIE BICAZ Sursa Facebook Andrei Carabelea (14)

Cel mai mare lac artificial din România este vizitat, an de an, de mii de turiști. Din păcate, frumusețea peisajului nu-i oprește pe aceștia să arunce în apă toate ambalajele și resturile de care nu mai au nevoie.

Suntem din Botoşani. Ne-am mobilizat şi am vrut să tragem un semnal de alarmă pentru că nu numai aici, şi la noi, şi în alte medii, inclusiv în Deltă, unde am fost de curând, situaţia este aceeaşi. Foarte multe PET-uri, foarte multe materiale care nu-şi au locul în natură”, explică Andrei Carabelea, voluntar.

O parte din gunoaiele adunate în lac sunt aduse de apele râului Bistrița.

Este o bogăţie naturală pe care noi, cei din Neamţ, o avem şi pe care, din păcate, nu reuşim să o arătăm şi să o protejăm aşa cum merită”, spune Andrei Carabelea, președintele Asociației Sens Civic.

Precedenta mobilizare pentru curățarea lacului a avut loc în urmă cu trei ani. Acum, voluntarii s-au strâns din nou ca să adune gunoaiele aruncate de turiști.

Eforturile noastre nu au fost pentru toată zona Lacului Bicaz. Toată nevoia lacului este extraordinar de mare”, spune Andrei Coșuleanu, președintele ONG-ului Act for Tomorrow.

Voluntarii și-au propus să organizeze și evenimente în școli, ca să le poate spune copiilor cât de important este să respecte natura.

Reporter: Carmen Ciocan

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...