Sari la conținut

Alpinistul Horia Colibăşanu pleacă în cea mai performantă expediţie românească pe Everest

Alpinistul timişorean Horia Colibăşanu va pleca, vineri, în Himalaya, pe Everest (8.848 metri) în cea mai performantă expediţie românească pe acest vârf, în condiţiile în care ascensiunea se va desfăşura fără oxigen şi fără şerpaşi.

horia

Foto: Facebook

Rezultatele testelor medicale făcute alpinistului timişorean au arătat că starea fizică a acestuia este cu 25 la sută mai bună decât cea avută în urmă cu doi ani.

Potrivit unui comunicat de presă al reprezentanţilor alpinistului citat de News.ro, înainte de a pleca în această expediţie, Horia Colibăşanu a parcurs o serie de testări medicale monitorizate de către medicul Claudiu Avram, cel care a realizat în ultimii ani testele de efort pentru Colibăşanu. Rezultatele au arătat că starea fizică a timişoreanului este cu 25 la sută mai bună decât cea pe care a avut-o în urmă cu doi ani.

“Mă simt foarte bine şi a fost o veste extraordinară faptul că testele de efort confirmă că sunt în stare să urc pe Everest, cel mai sus, aşa cum mi-am propus, fără oxigen, fără şerpaşi. Sunt pregătit de această expediţie. Cu vreme bună pe munte, ascensiunea se va întâmpla aşa cum am planificat-o împreună cu partenerul meu Ralf Dujmovits (55, DE). Am finalizat ultimele pregătiri în ţară, mâncare, echipament, mă îndrept astăzi - 7 aprilie - spre Belgrad, de unde voi zbura spre Kathmandu, via Abu Dhabi”, a declarat Horia Colibăşanu.

Expediţia în Himalaya se va derula în mai multe etape. La sosirea în Kathmandu, Colibăşanu îşi va organiza echipamentul şi logistica necesare pe munte. După câteva zile, va porni cu un avion spre Lhasa, locul de pornire spre munte, respectiv tabăra de bază (Base Camp - BC, 5.000 m).

În tabăra de bază va avea loc prima fază de aclimatizare şi instalarea corturilor pentru momentele de odihnă şi refacere. După aproximativ o săptămână, Horia Colibăşanu va urca în tabăra de bază avansată (Advanced Base Camp - ABC, 6400m) unde va sta cel mai mult pentru aclimatizare şi antrenamente.

Periodic, pentru refacerea organismului, va mai coborî în tabăra de bază. Ziua de vârf, în funcţie de prognoza meteo, este programată în intervalul 18 - 22 mai 2017.

“Este una dintre cele mai importante expediţii pentru mine. Îmi spunea un prieten că dacă urci pe K2 fără oxigen şi şerpaşi, Everestul este floare la ureche fără oxigen. O să văd ce îi spun acestui prieten când mă întorc”, a adăugat Colibăşanu.

Anul acesta, are loc cea de-a 19 expediţie internaţională a lui Colibăşanu, Everest fiind al optulea vârf de peste opt mii de metri pe care sportivul doreşte să îl aibă în palmares.

Horia Colibăşanu are, în prezent, în palmares ascensiuni de succes pe şapte din cele 14 vârfuri montane de peste 8.000 de metri din lume.

”Succesul lui Horia Colibasanu pe Muntele K2 (8.611m) din Pakistan, fără oxigen suplimentar şi fără şerpaşi, în 2004, este considerată cea mai mare performanţă individuală din alpinismul românesc. Performanţa lui a rămas neegalată în România”, arată comunicatul citat.

Cele mai notabile ascensiuni ale lui Colibăşanu sunt pe munţii Annapurna, K2 şi Dhaulagiri, trei din Top 5 munţi mortali din lume, potrivit The Economist (mai 2013), care îl citează pe Eberhard Jurgalski, o autoritate în domeniu.

Munţii pe care a urcat până acum Colibăşanu sunt: K2 (8.611m), Manaslu (8.163m), Dhaulagiri (8.167m), Shishapangma (8.027m), Annapurna (8.091m), Makalu (8.463m), Lhotse (8.516m).

Alpinistul timişorean a participat la 18 expediţii internaţionale de-a lungul carierei sale, până în 2016, făcând echipă cu parteneri din diferite ţări, cum ar fi Slovacia, Rusia, Spania şi Polonia.

Expediţia cu final tragic din Annapurna, din 2008 - când şi-a pierdut prietenul şi partenerul de coardă, pe Iñaki Ochoa – a fost un moment de cotitură pentru Horia. Timişoreanul a dat alarma în tabăra de bază, iar unii dintre cei mai buni alpinişti din lume ai momentului s-au mobilizat pentru a-l salva pe Iñaki. Annapurna 2008 a fost cea mai mare operaţiune de salvare din istoria Himalayei.

Bazată pe această poveste adevărată, Arena Comunicación din Spania şi televiziunea spaniolă TVE au produs filmul documentar "Pura Vida/The Ridge", câştigător la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian.

Alpiniştii care şi-au riscat viaţa pentru Iñaki, inclusiv Horia Colibăşanu, au primit diverse distincţii.

De asemenea, Horia Colibăşanu este singurul alpinist român care a primit distincţia "Spirit of Mountaineering", din partea British Alpine Club, primul şi cel mai prestigios club montan din lume.