Cei mai inteligenţi oameni din lume

Data publicării:
24 2002inteligentilume-51276

Omul cu cel mai ridicat coeficient de inteligenţă din lume, 210, este un coreean, Kim Ung Yong. La patru ani citea în coreeană, japoneză, engleză şi germană. Încă de la trei ani studia fizica la universitate. La cinci, lucra cu ecuaţii diferenţiale şi cunoştea calculul integral, iar la şase ani se întreţinea cu savanţii de la NASA, unde a şi lucrat. La 16 ani a hotărât că-l atrage ingineria şi şi-a luat doctoratul. În prezent, lucrează la o universitate coreeană, după ce a refuzat ofertele celor mai faimoase instituţii.

La 7 ani a reuşit, prin operaţie, să salveze mâna unei fetiţe de opt ani

Indianul Akrit Jaswal a realizat prima sa intervenţie chirurgicală la numai şapte ani, când a reșit să salveze mâna unei fetiţe de opt ani. Nu mai operase, dar a citit cum se face. Akrit studiază la Universitatea Chandigarh din India şi speră ca într-o bună zi să vindece cancerul.

Unul dintre cei mai buni filozofi din ultimii 200 de ani

Saul Aaron Kripke a început să studieze filosofia în şcoala primară, după ce stăpânea deja algebra şi geometria. În adolescenţă a scris câteva eseuri pentru care a fost invitat să predea la Harvard, ofertă pe care a refuzat-o. A vrut să termine mai întâi liceul! Acum este profesor emerit de filosofie şi logică la Princeton. Este unul dintre cei mai importanţi zece filosofi din ultimii 200 de ani.

Michael Kearney a vorbit la patru luni

La zece luni nu ştia încă să meargă, dar ştia să citească. La şase ani, Michael Kearney termina liceul, iar la zece avea o diplomă universitară în antropologie, fiind cel mai tânăr absolvent de facultate din lume. La 17 ani preda la colegiu. A profitat de inteligența lui și a câştigat un milion de dolari la concursul de televiziune „Vrei sa fii miliardar?"

Patru nominalizări la Nobel

Gregory Smith are 24 de ani şi a fost nominalizat de 4 ori la Premiul Nobel pentru Pace. A fondat International Youth Advocates, organizaţie care promovează bunele legături între tinerii din întreaga lume. A vorbit la ONU şi s-a întâlnit cu Bill Clinton sau cu Mihail Gorbaciov.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri