Sari la conținut

Codurile de ploi portocaliu și galben au fost prelungite

Meteorologii au actualizat avertizarea de ploi şi au prelungit codul portocaliu până la ora 21. Sunt vizate judeţele Neamţ, Bacău, Braşov şi Sibiu, unde, cu precădere la munte, cantităţile de apă cumulate vor depăşi 60 l/mp. Tot până diseară, estul, sud-estul ţării şi celelalte zone montane se află sub cod galben de ploi. În aceste regiuni, se vor strânge peste 25...30 litri de apă /mp. Aversele vor fi însoţite de vânt puternic şi se menţin condiţiile de grindină.

De la ora 21, până mâine seară, la aceeaşi oră, instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată îndeosebi în centrul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali. Codul galben de ploi va fi în vigoare pentru 15 judeţe, în care se vor mai aduna chiar şi peste 40 litri de apă /mp. În aceste condiţii riscul de inundaţii este foarte ridicat, cu precădere în partea de est a ţării şi în zona montană.

Ploile vor continua şi în zilele următoare, tot în estul teritoriului şi pe la munte, dar îşi vor face apariţia pe spaţii mai restrânse. Vestea bună este că temperaturile vor fi din ce în ce mai ridicate, îndeosebi în regiunile vestice, unde soarele va fi extrem de generos. Pentru aceste zone, meteorologii anunţă maxime de până la 31 de grade.

În Capitală, aversele cu tunete şi fulgere vor fi prezente mâine şi poimâine, după orele prânzului, dar în weekend vremea devine frumoasă şi caldă. De la maxime de 22 de grade, mâine la amiază, duminică termometrele vor indica 29, poate chiar 30 de grade.