Sari la conținut

Decizie luată de guvern, fără consultare publică. ONG: Va avea ca efect intrarea României în infringement

Decizia Guvernului de a suspenda până la 1 ianuarie 2019 aplicarea taxării la groapă a deşeurilor cu 80 de lei pe tonă va duce la intrarea României în infringement pentru nerealizarea reducerii cantităţii de deşeuri depozitate cu 50% până în 2020, iar din 2021 România va plăti până la 200.000 euro pe zi, avertizează Coaliţia pentru Economia Circulară în România, o iniţiativa privată şi apolitică a unor experţi de mediu.

gunoi deseuri groapa de gunoi GettyImages-2872186

FOTO: Getty Images

Prin Ordonanţa de Urgenţă 48/2017, aprobată vineri în şedinţa de guvern, fără consultare publică, Executivul a suspendat aplicarea taxării la groapă a deşeurilor, până în data de 1 ianuarie 2019.

“Poziţia surprinzătoare a Ministerului Mediului – care pare ca a uitat că principala sa obligaţie este protejarea mediului înconjurător şi a României de penalităţile de infringement - are ca efect direct accelerarea umplerii depozitelor de deşeuri şi asa insuficiente, distrugerea a mii de hectare de teren şi afectarea pânzei freatice, conducând, în cele din urmă, la îngroparea României sub un munte de gunoaie”, se arată într-un comunicat transmis luni de Coaliţia pentru Economia Circulară în România.

Taxa de 80 de lei pe tonă, prin care se urmăreşte reducerea cantităţii deşeurilor depozitate, încurajarea colectării selective a deşeurilor şi reciclarea, capitole la care România se află pe ultimul loc din Uniunea Europeană a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2017, după o amânare de 3 ani.

“Prin suspendarea acestei penalităţi, România se îndreaptă într-o direcţie total opusă pachetului European de Economie Circulară aprobat şi de Senat prin Hotărârea nr 3/2016 precum şi eforturilor depuse la nivel european pentru devierea depunerii la groapă a deşeurilor şi creşterea gradului de reciclare a deşeurilor. Suntem singura ţară din Uniunea Europeana care încurajează depozitarea deşeurilor la groapa”, se mai arată în comunicat.

Coaliţia pentru Economia Circulară în România a cerut Guvernului, într-o scrisoare transmisă pe 14 iunie, să nu amâne taxa pe depozitarea deşeurilor de 80 de lei pe tonă, intrată în vigoare de la începutul acestui an şi care a nemulţumit multe autorităţi locale, deoarece o astfel de măsură ar duce la îngroparea ţării sub un munte de gunoaie.

România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la reciclarea deşeurilor.