Sari la conținut

Geograf: Dunărea este o țară care s-ar putea numi Danubia

În anul 1964, 9 studenţi americani de la o universitate din New Hampshire au călătorit, în canoe, 3.000 de kilometri de-a lungul Dunării. Scopul expediţiei era iniţiatic. Tinerii şi-au dorit să descopere şi să compare cele două Europe: cea occidentală şi cea Răsăriteană. Călătoria a început în oraşul Ulm, din Germania, a continuat în Austria, pe ţărmurile din Ungaria, prin munţii Iugoslaviei din anii 60 şi pe râul Drina. Întâlnirea cu România a fost la intrarea în Porţile de Fier, la stânca Babakai, apoi la insula Ada-Kaleh.

50 de ani mai târziu, după expediţia studenţilor din New Hampshire, de-a lungul Dunării n-au mai venit americanii. Ci un francez: Emmanuel Ruben. Geograf, scriitor, pictor, călător, pasionat de mersul pe bicicletă şi îndrăgostit de Dunăre.

„Dunărea este o ţară, o ţară care s-ar putea numi „Danubie" (Danubia - n.red). Am remarcat că, de-a lungul ei, peisajele sunt asemănătoare. Am făcut baie în Dunăre, undeva lângă Hârşova, iar peisajele pe care le-am descoperit, cu nisip şi sălcii, semănau cu cele din Ungaria”, afirmă Emmanuel Ruben.

Lui Emmanuel Ruben i se potriveşte de minune expresia „călătorului îi şade bine cu drumul".

Autorul francez a cutreierat întreaga Europă, cu bicicleta sa, iar locurile vizitate au devenit, apoi, schiţe, guaşe sau picturi în ulei. Fascinaţia pentru scris a început când avea 9 ani, într-un moment important din istoria recentă a Europei: Căderea Cortinei de Fier. Şi tot atunci a devenit şi pasionat de geografie.

„Într-un fel, căderea zidului Berlinului a făcut ca eu să devin scriitor. În acea seară, îmi amintesc bine, era 9 noiembrie 1989, aveam 9 ani, am urcat în camera mea şi am inventat o ţară. Apoi, alegerea de deveni geograf este un pic mai greu de explicat. Dar ştiu că îmi plăcea să stau mereu întins pe jos, pe hărţi, şi să visez la expediţii în ţări imaginare. Visarea era legată de mersul cu bicicleta, mă imaginam făcând aceste expediţii pe hărţi, cu bicicleta”, afirmă Emmanuel Ruben.

Pasiunea sa pentru călătorii şi expediţii s-a concretizat, anul acesta, într-un drum de 2000 de km de-a lungul Dunării, cu bicicleta: de la Odessa până la Novi Sad, în Serbia. Satele româneşti de pe malurile Dunării, întâlnirile cu pescarii locali, faimoasa ţuică, primită în dar de la localnici, toate sunt acum note de călătorie ce vor fi adunate în paginile unei noi cărţi.

„De-a lungul graniţelor, sunt multe legende care iau naştere. De exemplu, eram în Isaceea, în România, şi citiserăm pe internet despre prezenţa fantomatică a unui bac. Am vrut să ne convingem că aşa este, dar nu, nu era niciun bac, nicio modalitate de a trece din Ucraina în România; trebuie mai întâi să treci, prin Giurgiuleşti, în Moldova. Dar, în România este fabulos, oamenii sunt săritori, ne-au invitat la o petrecere, foc de tabără, pe malul Dunării; ne-au dat să mâncăm, să bem. De altfel, fiecare trecere de-a noastră prin astfel de locuri era o ocazie de a sărbători sosirea noastră”, spune Emmanuel Ruben.

Cu toate că majoritatea călătoriilor sale devin, ulterior, volume de proză, Emmanuel Ruben nu se consideră scriitor-călător. Recunoaşte, totuşi, că este un mare admirator al acestui stil literar.

În secolul al XIX-lea scriitorul voyageur era la modă: Stendhal, Victor Hugo, Gerard de Nerval sunt doar câţiva dintre autorii care au transformat călătoriile în volume devenite celebre. Tradiţia a continuat şi în secolul XX: cel mai cunoscut caz este cel au laureatului cu premiul Nobel pentru literatură Ernest Hemingway.

Să călătoreşti, scria Eric Emmanuel Schmitt într-unul dintre romanele sale, înseamnă să te expui necunoscutului, neprevăzutului, unei infinităţi de lucruri posibile, chiar imposibile.

„Mă simt schimbat, de fiecare dată, ceva se schimbă în suflet, se transformă; astfel de călătorii mă bulversează, cum este cea din România, pentru că oamenii sunt atât de dispuşi să ne vorbească, să intre în contact cu noi”, precizează Emmanuel Ruben.