Sari la conținut

Meteo. Vremea la început de săptămână

Săptămâna începe cu vreme bună, dar şi luna aprilie este destul de capricioasă. Temperaturile maxime vor ajunge la 21 de grade Celsius în sud-vestul țării până la mijlocul săptămânii, dar spre final va ploua izolat. 

Cerul se va menţine mai mult senin, iar maximele, uşor mai ridicate decât cele obişnuite, vor porni de la 11 grade Celsius pe litoral şi se vor opri 21 de grade în sud-vest. Cu excepţia zonei montane înalte, vântul nu va avea răbuniri importante. În perioada următoare vor mai apărea precipitații, însă temperaturile nu vor avea foarte mult de suferit.

Mâine, cu toate că maximele vor urca până la 23 de grade Celsius în Lunca Dunării, din a doua parte a zilei, în vest, centru şi nord vor cădea averse însoţite de fenomene elecrice. La altitudini de peste 1400 de metri, trecător va fi lapoviţă sau ninsoare.

Miercuri va mai putea picura în sudul şi sud-estul teritoriului, dar atmosfera se va răcori peste tot. La mijlocul săptămânii mercurul din termometre va indica valori de până la 20 de grade şi va ploua izolat doar în nord-vestul şi nordul extrem.

Nori mai numeroşi se anunță la începutul săptămânii în nordul şi nord-vestul Europei, unde local va ploua, iar vântul va sufla cu destul de multă putere. Treptat, instabilitatea atmosferică se va accentua şi în ţările centrale şi estice, dar ploile vor fi în general de scurtă durată, posibil însoțire şi de tunete şi fulgere. În schimb, locuitorii din sudul şi sud-vestul continentului se vor putea bucura în continuare de un cer mai mult senin şi o masă de aer cald.