O „centură de căldură extremă” va acoperi centrul Statelor Unite în următoarele trei decenii

Data publicării:
Symbol image, global warming, Motala, Sweden - 03 Dec 2015
Planeta se înfierbântă mai repede decât pot oamenii calcula. Căldura extremă lovește cele mai mari economii ale lumii în același timp. Foto: Profimedia Images.

O „centură de căldură extremă” va acoperi în 30 de ani centrul Statelor Unite, din Louisiana, în sudul ţării, până la Lacul Michigan, în nord, traversând zona Midwest a ţării, potrivit unui nou raport publicat luni, relatează AFP.

Această zonă, în care trăiesc peste 100 de milioane de americani şi care acoperă un sfert din SUA, va experimenta în 2053 cel puţin o zi de căldură extremă pe an, cu o temperatură resimţită de peste 51 grade Celsius, potrivit acestui raport al organizaţiei non-profit First Street Foundation.

În prezent, în această situaţie se află doar aproximativ 50 de comitate americane, în care trăiesc 8 milioane de persoane. În 30 de ani însă, această situaţie va afecta peste 1.000 de comitate, mai ales în statele Texas, Louisiana, Arkansas, Missouri, Illinois, Iowa, Indiana şi chiar în sudul Wisconsin, transmite Agerpres.

Zona Midwest este afectată în special din cauza distanţei sale faţă de ocean, notează raportul, deşi sunt afectate şi alte regiuni mai mici de pe coasta de est şi din sudul Californiei.

Căldura este fenomenul meteorologic care provoacă cele mai multe victime în Statele Unite, înaintea inundaţiilor şi a uraganelor. Ea poate conduce la spitalizări şi complicaţii grave şi este extrem de periculoasă pentru zonele în care oamenii nu sunt obişnuiţi cu căldura extremă - precum nordul Statelor Unite.

Citește și: Planeta se înfierbântă mai repede decât pot oamenii calcula. Apocalipsa de căldură a scăpat de sub control

First Street Foundation şi-a bazat proiecţiile pe un scenariu moderat realizat de experţii în climă ai Naţiunilor Unite (Giec), conform căruia emisiile de gaze cu efect de seră ating un vârf în anii 2040, înainte de a scădea.

Dincolo de aceste temperaturi extreme, întreaga ţară urmează să se încălzească. În medie, cele mai calde 7 zile ale anului la nivel local din prezent vor deveni cele mai calde 18 zile în 30 de ani.

Numărul de zile periculoase, definite în raport drept zile în care temperatura resimţită atinge aproape 38 de grade Celsius, va creşte în special în sudul ţării.

Citește și: Cum va arăta vara petrecută de copiii noștri, atunci când vor fi adulți?

În jurul Golfului Mexic, multe zone au în prezent aproximativ 100 de zile pe an cu această temperatură, dar se aşteaptă să aibă peste 120 în 2053.

Valurile de căldură, în care aceste zile foarte calde se succed fără întrerupere, ar urma să se prelungească şi ele: în treizeci de ani, regiuni mari din Texas şi Florida se vor putea confrunta cu până la mai mult de 70 de zile consecutive cu temperaturi resimţite în jurul valorii de 38 de grade Celsius.

Citește și: Extincția speciei umane din cauza încălzirii planetei este „periculos de puțin” studiată de oamenii de știință

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...