Sari la conținut

Salvează viața la cutremur. Un student sucevean a inventat un sistem de căutare a supraviețuitorilor

Abel Torac este masterand în anul al II-lea la Facultatea de Inginerie Electrică din Suceava. În ultimii trei ani, pe lângă studiile universitare, el a lucrat intens şi la dispozitivul care poate identifica, pe o rază de 60 de metri pătraţi, supravieţuitorii unui cutremur puternic.

„Căutătorul de viaţă” este o capsulă din fier dotată cu un senzor de electricitate, care în caz de seism se activează.

 „Sistemul de numărare devine activ în urma unei unde seismice, iar senzorul de găsire a persoanelor, care nu se găseşte pe piaţă, ci este creat, adică un senzor care găseşte încărcarea electrostatică. Este preluată ideea de la rechin, adică rechinii cum găsesc peştii prin nămol, aceeaşi chestie am implementat şi eu, numai că eu găsesc persoanele vii. Practic, sistemul găseşte persoana în caz de cutremur, se întâmplă cutremurul, el o găseşte ... este montat pe un perete care are cea mai slabă rezistenţă”, a explicat Abel Torac Mitric, inventatorul sistemului.

În viziunea lui Abel, „Căutătorul de viaţă" poate fi controlat de pompieri, poliţişti sau medici prin intermediul unei aplicaţii disponibile pe telefon sau laptop.

Poţi să mergi printr-o aplicaţie pe telefon .... şi te poti uita, câte persoane am în viaţă pe un etaj, câte persoane am în viaţă într-o clădire, câte persoane am în viaţă per cartier sau per stradă sau per oraş (...) Mă ocup practic de corpul uman, când este viu, să mi-l detecteze, când este mort să nu mai am ce face, că practic la un cutremur prima dată trebuie să-i salvezi pe cei vii”, spune Abel Torac Mitric.

Tânărul spune că dispozitivul ar putea costa aproximativ 100 de euro. Abel este sprijinit şi de profesorii de la Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava, dar şi de colegi.

Dacă acest sistem se dovedește a fi unul fezabil, suntem dispuşi să-l sprijinim în înființarea unei companii spin-off, adică atât cadrele didactice, cât și studenții pot apela la serviciile universității în lansarea unei astfel de companii, un fel de start-up, dar provenit din activitatea de cercetare”, a declarat Mihai Dimian, prorector al Universității Ștefan cel Mare Suceava.

Abel a prezentat aparatul la Salonul Naţional de creaţie Ştiinţifică şi Inventică pentru Tineret de la Bucureşti şi a obţinut locul doi în cadrul secţiunii de ştiinţe aplicate. El vrea acum să facă şi simulări cu acest dispozitiv în clădiri care urmează să fie detonate.