Un traseu de transhumanţă din Vrancea a intrat în patrimoniul UNESCO. Drumul oilor străbate zece localităţi

Data publicării:
turma de oi pe deal
Transhumanța a intrat în patrimoniul UNESCO. Foto: Profimedia
Din articol

Vrancea a intrat în patrimoniul UNESCO cu un traseu de transhumanţă care străbate zece localităţi, respectiv Soveja, Năruja, Nistoreşti, Tulnici, Paltin, Nereju, Bârseşti, Coza, Păuleşti, Negrileşti.

„CJ Vrancea sprijină şi promovează toate iniţiativele şi proiectele care scot la lumină tezaurul de tradiţii ancestrale, cultura şi specificul acestui frumos judeţ. Ne bucură şi ne onorează faptul că Vrancea a intrat în patrimoniul cultural UNESCO cu un traseu de transhumanţă ce străbate zece localităţi: Soveja, Năruja, Nistoreşti, Tulnici, Paltin, Nereju, Bârseşti, Coza, Păuleşti, Negrileşti, alături de alte zone din România”, a declarat miercuri administratorul public al judeţului, Adrian Creţu, potrivit Agerpres.

Potrivit reprezentantului CJ Vrancea, acesta nu este singurul proiect prin care administraţia locală încearcă să promoveze judeţul.

„Judeţul Vrancea beneficiază de promovare în cadrul Rutei gastronomice tradiţionale româneşti, ce face parte din programul 'România atractivă', implementat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Zona identificată în judeţul nostru sub marca 'Vrancea - ţinutul păpuşarelor de caş' a fost selectată pentru a fi promovată, fiind definită în urma consultării listei producătorilor cu dreptul de utilizare a menţiunii 'produs montan', atestaţi de Centrul Regional de Dezvoltare Montană, Oficiul de Dezvoltare Montană Vintileasca, care produc caş afumat, din localităţile Paltin şi Negrileşti. Iar prin programul 'România atractivă', finanţat prin PNRR, se înfiinţează o rută a gastronomiei româneşti, alături de alte 12 rute turistice şi culturale. Ruta gastronomică tradiţională românească cuprinde 30 de zone bine definite din România, printre care şi Vrancea. Pentru promovarea rutelor cultural-turistice în cadrul programului 'România atractivă', ministerul a contractat servicii de promovare, care prevăd marcarea şi semnalizarea locală a zonei, care să reflecte particularităţile zonei, tradiţiile şi să atragă un număr cât mai mare de turişti. Obiectivul acestei investiţii este de a creşte atractivitatea destinaţiilor turistice selectate în zonele rurale din România şi crearea de noi locuri de muncă în industria turistică”, a mai precizat Adrian Creţu.

Boteitul oilor

În anul 2022, 10 ţări europene, printre care se află şi România, au depus la UNESCO dosarul multinaţional „Transhumanţa, strămutarea sezonieră a turmelor” pentru a fi înscris în Lista Reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii.

Intrarea în patrimoniul UNESCO a avut loc la cea de-a 18-a sesiune a Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial.

Transhumanţa este un obicei străvechi de migrare a ciobanilor cu oile, în funcţie de anotimp. În Vrancea se mai păstrează şi astăzi obiceiuri precum Boteitul oilor când, pe 21 Mai, de Sfinţii Constantin şi Elena, în comuna Negrileşti, turmele de oi ale satului pleacă însoţite de ciobani în transhumanţă, spre cele mai bune păşuni.

Boteitul oilor începe cu târguiala dintre proprietari şi ciobani, proprietarii încercând să se tocmească pentru o cantitate cât mai mare de caş în schimbul oilor pe care le vor da în grija ciobanilor.

Ulterior, preotul satului ţine o slujbă menită să ferească oile şi pe ciobani de animale sălbatice, dar şi de furia naturii, în aceste luni cât stau pe munte.

Turmele de oi revin în sat de Sfântul Dumitru.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri