Valul ucigaș de căldură care a lovit Africa în aprilie este cauzat de schimbările climatice provocate de om

Data publicării:
Kalabougou pottery village in Segou, Mali
Durata şi gravitatea acestui val de căldură a provocat o creştere a numărului de decese şi al spitalizărilor înregistrate în Mali și Burkina Faso. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Valul ucigaş de căldură care a lovit regiunea Sahel din Africa la începutul lunii aprilie este legat de schimbările climatice "de origine antropică", spun oamenii de ştiinţă din reţeaua World Weather Attribution (WWA) într-un studiu publicat joi.

În perioada 1-5 aprilie, Mali şi Burkina Faso s-au confruntat cu un val de căldură excepţională, atât prin durata, cât şi prin intensitatea sa, cu temperaturi de peste 45 de grade Celsius, aflate la originea unui număr mare de decese în aceste ţări, informează AFP, preluată de Agerpres.

Observaţiile oamenilor de ştiinţă şi comparaţiile modelelor de temperatură "arată că valurile de căldură de amploarea celor observate în martie şi aprilie 2024 în această regiune ar fi fost imposibile" fără o încălzire globală de 1,2 grade Celsius, "de origine antropică".

Raportul precizează că un episod precum cel care a lovit regiunea Sahel timp de cinci zile în aprilie nu se produce, în principiu, decât "o dată la 200 de ani".

Valurile de căldură sunt frecvente în Sahel în această perioadă a anului, însă cel din aprilie 2024 "ar fi fost mai rece cu 1,4 grade Celsius" în regiune "dacă oamenii nu ar fi provocat încălzirea planetei prin arderea de combustibili fosili", au dat asigurări autorii raportului.

"Aceste tendinţe vor continua să se manifeste odată cu încălzirea viitoare", au adăugat ei.

Cercetătorii estimează că un astfel de val de căldură în Mali şi Burkina Faso ar fi "cu 1 grad Celsius mai cald într-o lume mai caldă cu 0,8 grade Celsius" şi s-ar produce de 10 ori mai frecvent decât în climatul actual dacă încălzirea planetei creşte cu 2 grade Celsius.

Catastrofe ucigaşe, mii de decese asociate cu temperaturile ridicate

Durata şi gravitatea acestui val de căldură a provocat o creştere a numărului de decese şi al spitalizărilor înregistrate în cele două ţări, potrivit WWA, deşi populaţiile lor "sunt aclimatizate la temperaturi ridicate".

Deşi este "imposibil" să se calculeze cu precizie numărul victimelor din cauza lipsei de date disponibile în ţările vizate, "este probabil să fi existat sute sau chiar mii de alte decese asociate cu căldura", precizează WWA.

"De la 1 până pe 4 aprilie, am constatat o creştere a frecventării serviciilor medicale", a anunţat pe 5 aprilie profesorul Djibo Mahamane Diango, şeful secţiei de anestezie de la spitalul Gabriel Toure din Bamako, capitala statului Mali, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestui medic, spitalul său a înregistrat în primele patru zile ale lunii aprilie sosirea a 102 persoane decedate, dintre care peste 50% aveau o vârstă "de peste 60 de ani", în comparaţie cu cele 130 de persoane decedate care au fost înregistrate pe durata întregii luni aprilie din 2023.

"Valurile de căldură figurează printre catastrofele naturale cele mai ucigaşe" şi afectează în mod special persoanele vârstnice şi copiii cu vârste mici, a reamintit reţeaua WWA în raportul său.

Temperatură de 48,5 grade Celsius în Mali și Burkina Faso în aprilie

Căldurile din aprilie din Mali, ţară care a înregistrat un vârf de temperatură de 48,5 grade Celsius, şi din Burkina Faso au coincis cu postul Ramadanului şi cu întreruperi ale curentului electric care au limitat utilizarea ventilatoarelor şi a aparatelor de aer condiţionat, afectând totodată funcţionarea serviciilor de sănătate.

La începutul lunii aprilie, Centrul naţional de transfuzii sangvine din Bamako a cerut unităţilor medicale "să suspende toate transfuziile neesenţiale" din cauza "întreruperilor zilnice şi prelungite de energie electrică de peste 12 ore" pe zi.

Mali se confruntă cu întreruperi de energie electrică din cauza stării de degradare a centralelor sale electrice şi a datoriilor mari care împovărează compania naţională de energie.

Începând cu anii 1970, ţările din regiunea Sahel s-au confruntat cu seceta, precum şi cu episoade de precipitaţii intense începând din anii 1990.

Lipsa tot mai mare de apă şi de păşuni, accentuată de dezvoltarea terenurilor agricole, a perturbat viaţa populaţiilor pastorale şi a favorizat apariţia unor grupări armate care şi-au extins stăpânirea asupra unor întinderi vaste de teritoriu în Mali, Burkina Faso şi Niger.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri