Sari la conținut

VIDEO. Capsula anti-tsunami, inventată de americani

11 martie 2011. Un cutremur cu magnitudinea de 9 produs în largul coastelor Japoniei a provocat un tsunami devastator. Aproape 20.000 de oameni au murit atunci.

Pe măsură ce distruge tot ceea ce inundă, tsunami-ul creează un volum imens de reziduuri, care reprezintă adevăratul pericol pentru cei care sunt prinşi în el”, spune profesorul Eddie Bernard.

Câţiva ingineri americani din Seattle au creat o capsulă din materiale uşoare, dar rezistente, a cărei misiune este să salveze viaţa celor suprinşi de furia naturii.

Sperăm că această capsulă va oferi o modalitate sigură de a evita pe viitor moartea într-un tsunami. Capsula va fi lovită de obiecte ascuţite sau se va lovi ea de alte lucruri şi, de cele mai multe ori, acestea vor ricoşa. Astfel, suprafaţa sferică va devia reziduurile”, spune șeful proiectului, Julian Sharpe.

În construirea sferei s-au folosit materiale din industria aerospaţială, iar capsula a fost testată în cele mai dure condiţii. Nu a fost anunţat încă un preţ pentru ea, dar cei care ar urma să o cumpere vor fi sfătuiţi să o ţină pe acoperişul locuinţei.

„Până când nu are loc în mod real unul dintre aceste evenimente în care capsula să fie testată în acel mediu, nu poţi fi 100% sigur de ceea ce se va întâmpla”, spune inginerul Scott Hill.

Împreună cu experţii japonezi, inginerii americani lucrează acum la un proiect în care sferele anti-tsunami să adăpostească până la 10 oameni.