(P) Yardi, compania americană de software pentru real estate, își mărește departamentul de programare de la Cluj-Napoca

Data actualizării: Data publicării:
Duct Tape Digi24 Thumbnail

Yardi Systems. Inc, compania multinațională americană, lider global în furnizarea de soluții software proprii dedicate pieței imobiliare, anticipează că va depăși pragul de 9000 de angajați în cele peste 40 de birouri din lume, până la finalul acestui an. Subsidiara din România este în continuă dezvoltare, cu focus pe departamentul de programare, unde își propune să ajungă la 130 de software developers la final de 2023. În actuala echipă, mai mult de 60% din programatori sunt de nivel senior & mid-senior, iar pozițiile noi deschise se axează pe tehnologiile .NET, Angular și JavaScript.

Echipele Yardi România dezvoltă website-uri care atrag peste 200 de milioane de vizite în fiecare an: RentCafe, Point2Homes, CommercialCafe, CommercialEdge, Property Shark, StorageCafe sau Yardi.com. Unul dintre avantajele departamentului de development este continuitatea proiectelor software proprii de mai bine de 10 ani, de când s-a deschis biroul Yardi România în Cluj-Napoca.

„La Yardi avem o echipă dinamică și talentată care contribuie la succesul produselor pe piața globală. O mare parte dintre colegii din departament lucrează aici de mai bine de 6 ani, iar stabilitatea echipelor vine și din eforturile noastre constante de a investi în resurse, în special în contexul provocator al pieței de IT din Cluj-Napoca. Asta se observă și la nivel de industrie: pentru al optulea an consecutiv am fost incluși în lista celor 100 de companii din topul Forbes Cloud 100, fiind recunoscuți pentru tehnologia și serviciile noastre Cloud”, spune Anca Aionese, Directorul de Dezvoltare Software al Yardi România.

Tehnologiile folosite în proiectele Yardi România sunt .NET, Ruby, Perl, JavaScript, Angular și React. Cu ajutorul lor, echipele implementează soluții care optimizează performanța website-urilor pentru motoarele de căutare, dezvoltă noi funcționalități pentru utilizatori și îmbunătățesc experiența clienților cu produsele software.

„Yardi e o companie stabilă care s-a bucurat de o creștere și de un succes constant, susținute în mod cert de capacitatea de ne adapta schimbării și de grija pe care o purtăm angajaților și clienților. Din sondajele anuale interne reiese că cele mai importante aspecte pe care angajații le apreciază la cultura Yardi sunt felul în care sunt tratați, cu respect și înțelegere, faptul că munca lor aduce valoare și că sunt motivați să se îmbunătățească continuu. În plus, suntem atenți și la pachetul de beneficii: program de muncă hibrid și flexibil, asigurare medicală premium, echivalentul a 2000 USD pe an alocați dezvoltării profesionale a fiecărui coleg, bonusuri financiare și multe activități interne”, declară Bianca Geomolean, Directorul Departamentului de Resurse Umane.

Compania, prezentă la Cluj-Napoca din 2010, continuă să aibă aici al doilea cel mai mare birou Yardi din lume, cu peste 1250 de angajați, care lucrează în format hibrid în diverse arii, de la dezvoltare soft la analiză de date, servicii clienți, marketing și consultanță.

Pentru mai multe informații despre Yardi România, vizitează careers.yardiromania.ro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri