Teoria lui Einstein, confirmată de o stea care orbitează în jurul găurii negre din centrul galaxiei noastre

Data actualizării: Data publicării:
Artist’s impression of Schwarzschild precession
Foto: ESO.org

Observațiile realizate cu telescopul European Southern Observatory au relevat pentru prima dată că o stea care orbitează în jurul găurii negre din centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, se mișcă așa cum a prezis teoria generală a relativității a lui Albert Einstein.

Orbita stelei are forma unei rozete, așa cum a prezis teoria lui Einstein, și nu forma unei elipse, cum a prezis teoria gravitației a lui Isaac Newton, se arată pe siteul European Southern Observatory.

„Acest efect celebru, observat prima dată la orbita planetei Mercur în jurul Soarelui, a fost cel dintâi indiciu în favoarea teoriei generale a relativității. O sută de ani mai târziu, am descoperit același efect în mișcarea unei stele care orbitează în jurul sursei radio Sagitarius A din centrul Căii Lactee. Această descoperire întărește ipoteza că Sagitarius A este o gaură neagră supermasivă, cu masa de patru milioane de ori mai mare decât a Soarelui”, a declarat Reinhard Genzel, director în cadrul Institutului Max Planck din Germania.

Aflată la o distanță de 26.000 de ani lumină de Soarele nostru, Sagitarius A și norul dens de stele din jurul său reprezintă un laborator unic pentru testarea teoriilor fizicii în condiții extreme. În orbita sa, una dintre aceste stele, S2, se apropie cel mai mult de gaura neagră la 20 de miliarde de kilometri (de circa 120 de ori distanța dintre Pământ și Soare), ceea ce reprezintă una din cele mai mari apropieri observate a unei stele de o gaură neagră. În punctul cel mai apropiat de gaura neagră, S2 are o viteză de deplasare în spațiu de aproape 3% din viteza luminii (10.000 km/secundă), realizând o mișcare completă în jurul orbitei o dată la 16 ani.

Orbita majorității stelelor și planetelor nu este circulară și, ca atare, acestea se mișcă mai aproape și mai departe de corpul ceresc în jurul căruia gravitează. Orbita stelei S2 se numește precesie, adică cel mai apropiat punct al stelei de gaura neagră în jurul căreia orbitează se mută la fiecare mișcare completă de revoluție, creând forma unei rozete. Teoria generală a relativității prezice cât de mult se modifică orbita stelei, iar măsurătorile realizate de observatorul European Southern Observatory se potrivesc cu exactitate teoriei. Acest efect, denumit precesia Schwarzschild, nu a fost măsurat niciodată până acum la o stea care gravitează în jurul unei găuri negre.

Această descoperire vine după 27 de ani de urmărire a stelei S2, folosind, pentru cea mai bună parte a observației, instrumentele European Southern Observatory din deșertul Atacama, în Chile. 

Editor: Bogdan Păcurar

Orbits of stars around black hole at the heart of the Milky Way
Foto: ESO.org

Orbita stelelor în jurul găurii negre din centrul galaxiei Calea Lactee

Wide-field view of the centre of the Milky Way
Foto: ESO.org

Vedere de ansamblu asupra centrului galaxiei Calea Lactee

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri