Sari la conținut

EURO 2016 – preliminarii. Rezultatele și marcatorii din meciurile de vineri

Foto: digisport.ro

Kazahstan a fost aproape de o surpriză uriașă în aceste preliminarii. La pauză, kazahii conduceau cu 1-0 în Olanda, contra ”Portocalei Mecanice”, prin golul marcat de Abdulin, în minutul 18. După pauză, însă, Huntelaar (62), Affelay (82) și Van Persie (89, din penalty), au readus lucrurile la normal.

Batavii au concurență acerbă, însă, în grupa A. Islanda a bifat a doua victorie consecutivă, din tot atâtea meciuri, câștigând cu 3-0 în deplasare, în Letonia. Tot două victorii consecutive are și Cehia, care a trecut, la Istanbul, de Turcia, cu 2-1, relatează Digi Sport.

În grupa B, Belgia a trecut cu 6-0 de Andorra, iar Israel a câștigat, în deplasare, cu 2-1, în Cipru. Țara Galilor nu a reușit decât un 0-0 acasă, contra Bosniei.

EURO 2016. Rezultatele și marcatorii din prima seară a meciurilor din preliminarii

În fine, în grupa H, Croația a învins Bulgaria, în deplasare, cu 1-0, prin golul ”bătrânului” Ivica Olic. Italia a trecut de Azerbaidjan cu 2-1, toate cele trei goluri fiind marcate de Chiellini, care a reușit un ”hattrick” inedit: două reușite pentru Italia și una pentru azeri.

În fine, Norvegia nu a avut nicio problemă în Malta, unde s-a impus cu 3-0, înregistrând prima sa victorie în aceste preliminarii.

Rezultatele meciurilor de vineri:

Grupa A

Letonia - Islanda 0-3

Au marcat: Sigurdsson(66), Gunnarsson (77), Gislason (90)

Olanda - Kazahstan 3-1

Au marcat: Huntelaar (62), Affelay (82), Van Persie (89-penalty) / Abdulin (18)

Turcia - Cehia 1-2

Au marcat: Umut Bulut (8) / Sivok (16), Dockal (58)

Grupa B

Belgia - Andorra 6-0

Au marcat: De Bruyne (30-penalty, 34), Chadli (37), Origi (59), Mertens (65, 68)

Cipru - Israel 1-2

Au marcat: Makrides (67) / Damari (38), Ben Haim (45)

Ţara Galilor - Bosnia 0-0

Grupa H

Bulgaria - Croaţia 0-1

A marcat: Olic (36)

Italia - Azerbaidjan 2-1

Au marcat: Chiellini (44, 82) / Chiellini (76-autogol)

Malta - Norvegia 0-3

Au marcat: Daehli (22), King (25, 49)