Sari la conținut

I. Becali, C. Borcea și L. Ciobotariu, cercetați în Belgia pentru spălare de bani, fals și uz de fals

Printre cei trimişi miercuri în faţa instanței se numără în jur de 30 de persoane, foşti oficiali ai lui Standard Liege, agenţi de jucători, fotbalişti şi persoane juridice. Ancheta a început în urmă cu zece ani.

Justiţia belgiană a anchetat de mai mulţi ani transferul fostului fotbalist Liviu Ciobotariu la Standard Liege. Acesta a semnat în anul 2000 cu echipa belgiană, venind de la Dinamo. Printre cei implicaţi în transferul său au fost impresarul Ioan Becali şiCristian Borcea, ultimul aflat atunci în conducerea clubului Dinamo.

Fostul fotbalist, Liviu Ciobotariu, a declarat la Digi 24 că a aflat despre scandal joi dimineață, din presă.

Este vorba de transferul meu de la Dinamo la Standard Liege. Ioan Becali s-a ocupat de transfer. Am mai fost chemat o singură dată la DNA, în calitate de martor, am declarat ceea ce s-a întâmplat cu transferul meu. Sumele de transfer au fost făcute de impresarul meu. Nu am participat la negocieri. Salariul a fost negociat de impresarul meu, de Ioan Becali. La momentul respectiv eram foarte bucuros că reușesc să plec la o echipă din străinătate, era prima mea ieșire, prima experiență. Nu m-a interesat transferul, ci salariul meu și perioada de contact”, a declarat Liviu Ciobotariu la Digi 24.

  

Ancheta îl vizează mai ales pe Luciano D'Onofrio, fost agent de jucători şi fost conducător al lui Standard Liege. În anul 2011, acesta a fost inculpat de justiţia belgiană, în principal pentru spălare de bani. În 2007, justiţia din Franţa l-a condamnat la doi ani de închisoare, dintre care 6 luni cu executare (pe care nu le-a efectuat), în cadrul afacerii de transferuri suspecte de laOlympique Marseille.