Sari la conținut

Răsturnare de situație. Maria Șarapova ar putea scăpa de suspendare

Foto: Gulliver/GettyImages

Meldonium este o substanţă inclusă de WADA pe lista produselor interzise începând cu data de 1 ianuarie 2016, însă sportivii din întreaga lume au fost informaţi în legătură cu această decizie încă din toamna lui 2015.

Maria Șarapova este suspendată provizoriu începând din 12 martie, după ce a fost depistată pozitiv cu meldonium, o substanţă trecută pe lista celor interzise la începutul acestui an. Sportiva a recunoscut pe 7 martie că a picat un test doping la Australian Open, turneu disputat în perioada 18-31 ianuarie, astfel că ea ar putea scăpa de suspendare.

Ministerul rus al sportului susţine şi salută decizia luată de WADA, deoarece arată o voinţă de înţelegere a situaţiei mai degrabă decât o aplicare strictă a literei legii. Cei de la WADA sunt dispuşi să analizeze cât timp este necesar pentru eliminarea meldoniumului din organismul sportivului”, a precizat Mutko într-un comunicat.

Două sportive române, atleta Mirela Lavric şi biatlonista Eva Tofalvi, au fost depistate pozitiv la meldonium în urma unor controale antidoping efectuate după data de 1 martie. Din această cauză, româncele riscă o suspendare între doi și patru ani.