Sari la conținut

România, victorie la limită în Luxemburg, în preliminariile Campionatului European Under-21

Foto: frf.ro

Unicul gol al partidei a fost înscris de George Pușcaș (37), atacantul echipei Bari.

Tricolorii antrenați de Cristian Dulca au dominat meciul, mai ales în prima repriză, și și-au creat alte patru situații mari de gol, prin Manea (12 — bară), Pușcaș (20), Boldor (45+2) și Calcan (89).

În alt meci din grupa României, Bulgaria a dispus cu 2-0 de Armenia, la Stara Zagora.

Bulgaria ocupă primul loc, cu 9 puncte (4 jocuri), urmată de România, 9 p (4 j), Țara Galilor, 6 p (2 j), Armenia, 0 p (3 j), Luxemburg, 0 p (3 j), Danemarca, 0 p (0 j).

Următorul meci al echipei României va avea loc pe 13 noiembrie, la Giurgiu, cu Danemarca.