Sari la conținut
News Alert

Simona Halep rămâne pe locul trei în clasamentul WTA. Irina Begu, cea mai bună clasare din carieră

Lider al clasamentului WTA rămâne Serena Williams, cu 9.776 puncte, urmată de rusoaica Maria Șarapova, cu 8.210 puncte. Următoarea în clasament este Simona Halep, cu un avans de aproape 100 de puncte față de ocupanta locului al patrulea, Petra Kvitova. Halep are 6.571 puncte, în timp ce Kvitova are 6.480 puncte. În top 5 o mai regăsim pe daneza Caroline Wozniacki, cu 4.565 puncte.

Irina Begu ocupă în luna februarie cel mai bun loc din carieră, 34, urcând opt poziții după ce a ajuns în optimile turneului Melbourne.

Monica Niculescu a coborât opt poziții și este pe 57 în noul clasament. În prima sută a clasamentului WTA o regăsim și pe Alexandra Dulgheru, pe poziția 95, tot după o coborâre de opt poziții.

Sorana Cîrstea a ieșit din top 100, fiind acum pe 101, cu patru locuri mai jos față de precedentul clasament.