Antrenorul Sven Goran Eriksson a dezvăluit că are cancer și mai are "cam un an de trăit"

Data publicării:
profimedia-0835979141
Sven Goran Eriksson în 2006. Sursa foto: Profimedia Images

Antrenorul suedez Sven-Goran Eriksson, fost selecţioner al naţionalei de fotbal a Angliei, a dezvăluit că este bolnav de cancer în fază terminală şi "în cel mai bun caz" mai are cam un an de trăit, transmite DPA.

Eriksson, care a pregătit selecţionata Albionului timp de cinci ani, înainte de a o părăsim, după Cupa Mondială din 2006, s-a retras în urmă cu 11 luni din funcţia de director sportiv al clubului suedez Karlstad din motive de sănătate.

"Toată lumea realizează că am o boală gravă, toţi presupun că e cancer şi aşa este. Dar voi lupta cu ea cât de mult pot", a declarat Eriksson (75 ani) la postul suedez Radio P1.

"Ştiu că în cel mai bun caz mai am un an, iar în cel mai rău caz, chiar mai puţin. Nu cred doctorii pe care îi am pot fi siguri de ceva, nu pot fixa un termen", a subliniat tehnicianul, potrivit Agerpres.

"E mai bine să nu mă gândesc la asta. Trebuie să îţi păcăleşti creierul. Aş putea să mă gândesc tot timpul la asta, să stau acasă şi să mă simt mizerabil, să cred că sunt ghinionist şi aşa mai departe. E uşor să ajungi aşa. Însă, trebuie să vezi părţile pozitive ale lucrurilor şi să nu te îngropi singur", a mai comentat Eriksson.

Eriksson a condus-o pe Benfica la trei titluri în Portugalia şi a jucat finala Cupei UEFA în 1983, pierdută contra lui Anderlecht, după ce trecuse în semifinale de Universitatea Craiova (0-0 şi 1-1). Apoi a reuşit să câştige şi titlul cu Lazio în Serie A (1999-2000).

I-a succedat lui Kevin Keegan la naţionala Angliei, în ianuarie 2001, conducând o "generaţie de aur". În ciuda faptului că a avut la lot jucători ca David Beckham, Steven Gerrard sau Wayne Rooney, Anglia, cu Eriksson la cârmă, s-a oprit în sferturi la Cupele Mondiale din 2002 şi 2006, precum şi la EURO 2004.

După ce a părăsit naţionala Angliei, Eriksson a antrenat echipe ca Manchester City şi Leicester City, dar a pregătit şi naţionale precum Mexic, Cote d'Ivoire şi Filipine.

"Eram sănătos, dar am leşinat şi am ajuns la spital. S-a dovedit că am cancer. Cu o zi înainte am alergat cinci kilometri. A venit din nimic, iar asta a fost cel mai şocant. Nu am dureri mari, dar am fost diagnosticat cu cancer, pe care îl poţi încetini, dar nu-l poţi opera", a mai spus Sven-Goan Eriksson.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri