Sari la conținut

Nicușor Stanciu, în topul celor mai aşteptaţi 50 de jucători la Euro: „Crema Carpaţilor”

Nicușor Stanciu ocupă poziția 46 în această ierarhie a publicației din Hexagon, fiind prezentat sub titlul „Stanciu, crema Carpaților”. E amintit faptul că la al treilea sezon în tricoul Stelei, Stanciu a jucat 27 de meciuri în Liga 1, marcând 12 goluri și oferind 10 pase decisive.

„Nicolae Stanciu e nou venit în selecționata națională. Tânărul mijlocaș ofensiv a disputat primele sale două meciuri cu România contra Lituaniei și Spaniei, în martie. A fost titularizat de Anghel Iordănescu contra Spaniei și a fost cel mai periculos român”, așa este descris statutul lui Stanciu la prima reprezentativă tricoloră.

Cât despre motivele pentru care France Football l-a ales între cei mai așteptați 50 de tineri de la Euro, iată-le: „Pentru că România contează pe el. Mijlocașul ofensiv i-a încântat deja pe fanii Stelei și nu e vreo îndoială că va fi principala atracție a selecționatei române. Francezii trebuie să fie precauți cu el, iar fundașii să-l studieze bine. Ca și postul său pe teren, numărul de pe tricou este și el mitic. Micuț ca gabarit, 1,70 m, 67 kg, e un pur conducător de joc. Talentat din punct de vedere tehnic, abil în fața porții și atunci când pasează, Stanciu are responsabilitatea de a continua tradiția unui mare număr 10 român, cum au fost Hagi sau Mutu.”