Şase ţări arabe cer FIFA să îi retragă Qatarului organizarea CM din 2022

Data publicării:
2896524_full-lnd

Cele şase ţări arabe care au rupt luna trecută relaţiile cu Qatarul, pe care îl acuză că susţine grupările jihadiste, au solicitat FIFA ca statului din Golf să i se retragă organizarea Cupei Modiale de fotbal din 2022, transmite News.ro.

Arabia Saudită, Yemen, Mauritania, Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Egipt ar fi invocat articolul 85 al Codului FIFA, care prevede astfel de măsuri în situaţii excepţionale.

Reuters notează că oficialii din Qatar au informaţii despre un demers la FIFA al saudiţilor şi altor naţiuni, însă agenţia de presă menţionează că nu a intrat în posesia unei copii a scrisorii, iar FIFA a precizat că preşedintele Gianni Infantino nu a primit un astfel de document.

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrainul şi Egiptul au impus la 5 iunie sancţiuni diplomatice, politice şi comerciale Qatarului, pe care-l acuză că susţine terorismul internaţional şi că se apropie de Iran.

Mica ţară bogată în petrol şi gaze este dependentă de importuri pentru a acoperi nevoile de bază ale populaţiei sale de 2,7 milioane de oameni.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri