Sari la conținut

Sevilla și Liverpool joacă azi finala Europa League, cu gândul la Champions League

În acestă seară, de la 21:45, pe Pro TV, se dă bătălia pentru câştigarea ediţiei din acest an de Europa League. Liverpool şi Sevilla se întâlnesc în finala de la Basel, care va avea o miză mai mare decât oricând: cine ia trofeul, are locul rezervat în UEFA Champions League. Nici cormoranii şi nicii andaluzii nu au terminat campionatul pe locuri care să le asigure deja acest lucru.

„Sunt foarte fericit că pot să trăiesc acest moment cu această echipă. Când am ajuns aici, am găsit multă neîncredere la aceşti jucători. Acum, mă bucur foarte mult că au demonstrat cât de puternici sunt. Ambele echipe au tratat foarte, foarte serios această competiţie, iar acum suntem aici. Merităm această finală”, a spus cu o zi înainte de meci Jurgen Klopp, tehnicianul englezilor.

Jordan Henderson e optimist că trofeul la ajunge pe Anfield: „Suntem în finală, o finală europeană şi sper să jucăm cum am făcut-o în ultimele luni. Dacă vom face asta, sunt convins că vom câştiga meciul.”

Aflată la primul sezon cu Jurgen Klopp pe bancă, Liverpool a pierdut doar un meci în acestă ediţie de Europa League, prima manşă a semifinalei cu Villarreal, din deplasare. Pentru cormorani, este prima prezenţă într-o finală de cupă europeană din 2007 încoace. Sevilla are patru trofee de Europa League câştigate în ultimii zece ani.