România, al doilea eșec la Campionatul Mondial de handbal feminin. Meci decisiv cu Ungaria pentru calificarea în grupele principale

Data actualizării: Data publicării:
romania handbal feminin

Echipa națională de handbal a României a pierdut dramatic meciul contra reprezentativei similare a Muntenegrului, vineri, la Kunamoto, scor 26-27 (12-11), în penultima rundă din grupa C a Campionatului Mondial din Japonia, potrivit Mediafax.

Prima repriză dintre România și Muntenegru a fost una foarte echilibrată, cea mai mare diferență de scor fiind de două goluri. La pauză, tricolorele au intrat în avantaj, scor 12-11.

În partea secundă, România a început să se distanțeze, având chiar și un avantaj de patru goluri, scor 21-17. Au urmat apoi câteva minute foarte slabe ale tricolorelor, care au încasat șapte goluri consecutive. Până la final, România nu a reușit să mai egaleze, înregistrând al doilea eșec de la turneul final, scor 26-27, după cel cu Spania, din prima rundă.

Cristina Neagu, odihnită în meciul cu Kazahstan, a fost din nou la înălțime

Cristina Neagu, odihnită în meciul cu Kazahstan, de marți, a fost din nou la înălțime, reușind să înscrie de 11 ori. Următoarea cea mai bună marcatoare a României a fost Gabriela Perianu, cu patru reușite. De la Muntenegru s-a remarcat Jovanka Radicevic, care a punctat de șapte ori.

Ungaria a egalat România la puncte, calificarea urmând să se decidă vineri, în meciul direct. Echipa națională de handbal feminin a Ungariei a învins reprezentativa simiară a Senegalului, miercuri, la Yatsushiro, scor 30-20, în penultima rundă din grupa C a Campionatului Mondial. Astfel,

Clasamentul grupei C, cu o rundă rămasă de disputat:

1. Spania - 8 puncte
2. Muntenegru - 8 puncte
3. Ungaria - 4 puncte
4. România - 4 puncte
5. Senegal - 0 puncte
6. Kazahstan - 0 puncte

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cu cât a ajuns să se vândă un apartament de 60 de metri pătrați în Cluj: „Vindeți apartament cu 2 camere ca...
Digi FM
"Am localizat mașina, dar ei nu sunt aici". Mărturia unei românce din Spania, ai cărei părinți au dispărut în...
Pro FM
Val de reacții după ce Delia a apărut pe rețelele de socializare într-o altă ținută extravagantă: „Ce este în...
Film Now
Winona Ryder a împlinit 53 de ani. De ce se simte norocoasă alături de partenerul ei: „Avem multe în comun”
Adevarul
Cum se declanșează o afecțiune care provoacă degradarea celulelor creierului. Simptomele bolii apar între 30...
Newsweek
Cu cât crește o pensie dacă vei cumpăra între 1 și 6 ani de vechime? Termenul expiră în 2 luni
Digi FM
Ce este DANA, fenomenul extrem care a lovit Spania. Inundații devastatoare și aproape 100 de morți
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Tim Burton, apariție rară alături de cei doi copii ai lui. Billy Ray și Nell au moștenit trăsăturile tatălui...
UTV
Ilona Brezoianu a povestit despre modul inedit in care si-a cunoscut sotul. „E o poveste cu final fericit."