CTP: Simona a dovedit un echilibru psihic remarcabil

Data actualizării: Data publicării:
ctp

Cristian Tudor Popescu a vorbit la Digi24 despre victoria Simonei Halep în fața Dariei Kasatkina. Jurnalistul spune că în privința accidentării jucătoarei noastre s-a liniștit de la meciul trecut, cel cu germanca Tatjana Maria. În ceea ce privește puterea de a reveni de la 3-5, Cristian Tudor Popescu spun că asta s-a datorat unui „echilibru psihic remarcabil” de care a dat dovadă Simona.

Cristian Tudor Popescu: „Această partidă a fost prima încercare tare în acest turneu pentru Simona. În setul al doilea, la 3-1, Simona a avut două sau chiar trei mingi de 4-1 și acolo conturile se închideau. În acel moment, Kasatkina și-a spus că nu mai are ce pierde, se întâmplă așa ceva în psihologia jucătoarelor, la 6-0, 3-1 când era dominată clar de Simona.

E totuși o diferență de clasă, Kasatkina e o jucătoare tânără și talentată, dar în momentul de față valoarea ei nu poate fi comparată au a Simonei. Și atunci, la 3-1, Daria a început să lovească ca înecata, adică a riscat, a lovit la linie și i-au intrat un număr incredibil de mingi. Pur și simplu a avut noroc. Nu numai tușe, ci și o minge foarte importantă care i-a dat posibilitatea să facă 5-3, o minge care a lovit banda și a căzut la o palmă în terenul Simonei, o minge care mi-a strâns stomacul. Nu era corect, există totuși un echilibru în tenis, există niște legi interne nescrise ale tenisului. Acesta nu era setul Kasatkinei. A avut pur și simplu noroc. A riscat și a avut noroc vreme de un sfert de oră, 20 de minute.

Ce s-a întâmplat important. Important a fost chipul Simonei în acele clipe. Poți să te destabilizezi ușor în fața unor astfel de ghinioane care îți vin partea cealaltă. Aici, pericolul mare este să te autofrustrezi, să te destabilizezi, să începi să dai tare, să greșești. Simona a dovedit un echilibru psihic pe care îl așteptam de la ea, remarcabil. A rămas netulburată deși Kasatkina a fost pe punctul de a lua setul. Simona a reușit, după cum ați văzut, să o întoarcă și să câștige cu 7-5.

Cu glezna m-a liniștit din meciul cu Tatjana Maria, în meciul precedent, când s-a dus la o scurtă pusă de germancă. N-a ajuns-o Simona, dar a patinat cu piciorul drept, piciorul de atac, cel la care s-a accidentat la gleznă la Roma. După ce am văzut-o că face asta, m-am liniștit, era clar că nu are nicio supărare, niciun deranj, nu o doare, nu o deranjează nimic la gleznă, pentru că altfel nu poți să faci plugul ăla de 30 de centimetri. A și dovedit astăzi o deplasare excepțională în teren. A fost de fapt arma ei principală în fața Kasatkinei.

Singura problemă o are cu scurtele. Văzând că e dominată la raliurile de pe fundul terenului, Kasatkina a început să pună scurte. Dina astea, una singură să o contreze foarte bine Simona, cu o contrascurtă. Restul, le-a greșit. Ăsta rămâne punctul vulnerabil al ei. Dacă jucătoarea din față se hotărăște să pună scurte, atunci Simona are o problemă de rezolvat.

Eu am acum totală încredere în psihicul Simonei, care poate rezolva orice problemă de lovitură sau tactică.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Funcția importantă pe care o are soția lui Siegfried Mureșan. Cătălina Manea are un venit considerat uriaş de...
Digi FM
Ce puști adorabil e fiul actriței Anca Dumitru! Bucle, ochi mari și verzi, Levi e "darul divin" al părinților...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Theo Rose a răbufnit după mesajele urâte despre fiul ei: "Am responsabilitatea să aleg ce ajunge din viața...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colin Farrell, de nerecunoscut pe străzile din Los Angeles. Schimbare majoră de imagine la 50 de ani
Adevarul
„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de...
Newsweek
Casa de Pensii, acuzată că a recalculat greșit milioane de pensii. Cine sunt vinovați pentru dezastru?
Digi FM
Florin Negruțiu: Protestul oierilor a fost deturnat de extremiști, iar la Cotroceni guvernează regula...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
4 semne de glicemie mare care pot apărea la unghii. Medicii spun când e cazul să te îngrijorezi
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un pescăruș. Imaginile au devenit virale: „Mi s-a întâmplat același...
Film Now
Susan Sarandon crede că opiniile politice i-au distrus cariera: "Și recent mi s-au refuzat roluri în filme"
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...