Sari la conținut

Încep emoțiile la Roland Garros. Patru românce joacă azi

Simona Halep va avea la dispoziţie o zi în plus pentru a se reface după accidentarea suferită la gleznă în finala de la Roma. A patra jucătoare a lumii va intra în competiţie la Roland Garros abia marţi, urmând să o întâlnească în primul tur pe Jana Cepelova, din Slovacia, scrie digisport.ro.

The Internazionali BNL d'Italia 2017 - Day Seven

FOTO: Getty Images

În aşteptarea Simonei, patru reprezentante ale României vor juca luni pe zgura din capitala Franţei - Monica Niculescu, Ana Bogdan, Patricia Ţig şi Irina Begu.

Niculescu va deschide ziua pe terenul 4, unde va juca împotriva Anettei Kontaveit, de la ora 12:00. La aceeaşi oră, dar pe terenul 18, Ana Bogdan, aflată la prima prezenţă pe tabloul principal la Roland Garros, o va întâlni pe Ons Jabeur, din Tunisia.

O altă debutantă pe tabloul principal de la al doilea Grand Slam al anului, Patricia Ţig, are şi cea mai dificilă misiune. Bucureşteanca de 22 de ani o va înfrunta, în al treilea meci de pe terenul 16, pe rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova, favorită numărul 16.

În fine, în ultimul joc de pe terenul numărul 8, Irina Begu va juca împotriva Marianei Duque-Marino, din Columbia.

Turul I de la Roland Garros, luni, 29 mai:

12:00: Ana Bogdan – Ons Jabeur (Tunisia)
12:00: Monica Niculescu – Anett Kontaveit (Estonia)
15:30: Patricia Țig – Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia)
17:00: Irina Begu – Mariana Duque-Marino (Columbia)

Cea de-a şasea jucătoare din România care va fi prezentă la Roland Garros este Sorana Cîrstea, care va intra în acţiune tot marţi, la fel ca Simona Halep.

În schimb, tenismenul Marius Copil, jucător venit din calificări şi locul 93 ATP, a fost eliminat, duminică, în primul tur la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.

Marius Copil a fost învins de spaniolul Albert Ramos-Vinolas, cap de serie numărul 19 şi poziţia 20 în ierarhia mondială, scor 6-7 (7/9), 6-1, 6-4, , 5-2.

Meciul dintre Copil (26 de ani) şi Ramos-Vinolas (29 de ani) a durat trei ore şi cinci minute.

Citiți și: C. T. Popescu, despre șansele Simonei Halep la Roland Garros