Sari la conținut
News Alert

Simona Halep: Visez să joc din nou o semifinală la Wimbledon

Foto: Gulliver/Getty Images

''Visez să joc din nou o semifinală la Wimbledon, dar trebuie să iau meci cu meci și să văd cât de departe pot ajunge'', a declarat Halep într-un scurt interviu publicat pe site-ul competiției.

''E plăcut să revin la Wimbledon, îmi place acest turneu. E un pic dificil să joci pe iarbă, dar sunt obișnuită deja, sunt de câteva zile aici și îmi place să joc aici'', a mai spus românca, aflată pe locul 5 în lume în acest moment.

''Am avut rezultate bune în 2014 la Wimbledon, când am jucat semifinale, am făcut un turneu foarte bun. Am încredere pe iarbă, dar trebuie să mă antrenez mult înainte pentru a simți mingea și mai ales să o simt în timpul meciului, pentru că e diferit'', a mai spus Halep, citată de Agerpres.

''Aceste zile de pregătire sunt importante pentru mine și sper să mă obișnuiesc cu această suprafață, pentru că nu e ușor. Trebuie să am reflexe bune în timpul punctelor și să servesc bine. Deci trebuie să îmi îmbunătățesc serviciul și să fiu concentrată la fiecare lovitură'', a conchis românca.

Halep a reușit cel mai bun rezultat al său la Wimbledon în 2014, când s-a oprit în semifinale, învinsă de Eugenie Bouchard. Anul trecut, Simona a pierdut în runda inaugurală.