Sofia Kenin câştigă Australian Open 2020 şi devine a doua cea mai tânără campioană din istorie la Melbourne

Data actualizării: Data publicării:
Sofia Kenin imbratisand trofeul Australian Open
Sofia Kenin câştigă la 21 de ani turneul Australian Open Foto: Guliver/Getty Images

Jucătoarea americană de tenis Sofia Kenin, numărul 15 mondial, a câştigat sâmbătă Australian Open 2020, primul turneu de Mare Şlem al anului, în finala căruia a învins-o în trei seturi, 4-6, 6-2, 6-2, pe spaniola Garbine Muguruza, nr. 32 mondial, sâmbătă, la Melbourne.

Sofia Kenin, în vârstă de 21 ani, care până acum nu mai trecuse de faza optimilor de finală într-o competiţie de Grand Slam, este marea surpriză a acestui început de an. În drumul său către trofeu o învinsese deja, la ea acasă, pe australianca Ashleigh Barty, numărul unu mondial, pe care a eliminat-o în semifinale.

Garbine Muguruza, care are în palmares două titluri de Mare Şlem, a trecut la rândul ei în penultimul act de românca Simona Halep.

Născută la Moscova şi sosită la New York în copilărie, înainte de a se instala cu familia în Florida, Sofia Kenin a părut mai motivată şi, mai ales, mai puţin nervoasă decât spaniola în vârstă de 26 ani, care viza al treilea său trofeu major, după cele cucerite la Roland Garros (2016) şi Wimbledon (2017), scrie Agerpres.

Americanca a devenit cu această ocazie cea mai tânără laureată a turneului de la Melbourne, după rusoaica Maria Sharapova, câştigătoarea Australian Open în 2008, la 20 de ani şi 283 de zile.

De luni, Sofia Kenin va urca pe locul al şaptelea în clasamentul mondial, urmând să o depăşească pe compatrioata sa Serena Williams. Ea este cea mai tânără reprezentantă a Statelor Unite care intră în Top 10 WTA, după Serena Williams, în aprilie 1999. Va fi imediat în spatele tinerei canadience de origine română Bianca Andreescu, 20 de ani, care a fost surpriza anului trecut în tenisul feminin, dar care anul acesta nu a participat la Australian Open nefiind refăcută după o accidentare. De altfel, Bianca Andreescu s-a grăbit să o felicite pe Twitter pe colega ei de generație pentru performanța realizată: „Mă bucur atât de mult!”, a scris ea.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media


Garbine Muguruza, fostă numărul unu mondial, va accede la rândul ei pe poziţia a 16-a WTA, graţie finalei disputate la antipozi, iar Simona Halep urcă pe locul 2 WTA după turneul de la Melbourne.

Darren Cahill, despre Sofia Kenin: „Are acea determinare feroce pe care o văd și la Simona”

Antrenorul Simonei Halep, australianul Darren Cahill a avut numai cuvinte de laudă pentru Sofia Kenin, după performanța de la Melbourne și a comparat-o cu Simona Halep, scrie digisport.ro.

„Este incredibil de talentată. Mă face să mă gândesc la poveștile pe care le avem acum în WTA. E destul de tare. Are doar 21 de ani, este o jucătoare grozavă, poate exploda cu adevărat. Sofia are acea determinare feroce pe care o văd și la Simona. Are și o familie grozavă. Tatăl ei este un om minunat. Îl văd cât de intens trăiește fiecare punct. Se exteriorizează. Eu încerc să țin totul în mine”, a spus Cahill, conform WTA Insider.

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Chris Pratt, devastat de moartea dublurii sale. Cascatorul Tony McFarr a fost găsit mort în casă: „A fost o...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...