Un fost campion la tenis își vinde trofeele pentru a-și plăti datoriile

Data publicării:
ATP Media Breakfast
Foto: Guliver / GettyImages

Fostul tensimen Boris Becker ar avea datorii de peste 60 de milioane de euro, a scris presa germană, care precizează că germanul ar intenţiona să-şi vândă la licitaţie cele trei trofee câştigate la Wimbledon, în speranţa că va reuşi să obţină astfel un milion de euro.

ATP Media Breakfast
Foto: Guliver / GettyImages

Publicaţia Bunte susţine că a intrat în posesia unui raport al companiei de servicii finaciare Smith & Williamson, care arată dimensiunea uriaşă a datoriilor lui Becker. Sursa citată precizează că este posibil ca lista creditorilor fostului jucător să fie chiar mai lungă, relatează News.ro.

Cea mai mare datorie, de 36,5 milioane de euro, ar fi către un fost partener elveţian de afaceri.

În iulie, Becker, cel mai tânăr câştigător al turneului de la Wimbledon, la 17 ani, în 1985, a fost declarat falit, de o instanţă din Londra.

Germanul, dator „o sumă considerabilă” la bănci britanice, nu a fost prezent atunci la audieri, fiind reprezentat de un avocat. Acesta a cerut amânarea judecăţii cu 28 de zile, timp în care fostul jucător de tenis să obţină ridicarea unei ipoteci de şase milioane de euro de pe o proprietate de-a sa din Spania. Reprezentantul reclamanţilor nu a fost de acord cu un nou termen. Acesta a argumentat că pârâtul a mai cerut o amânare, la 28 aprilie, din acelaşi motiv şi până în prezent nu au fost semne că Becker va putea să scape de ipotecă şi să-şi plătească apoi datoriile în Marea Britanie.

Judecătoarea a respins cererea de amânare şi a constatat falimentul fostului sportiv, acum comentator TV. „Lasă impresia unui om care îşi bagă capul în nisip”, a comentat judecătoarea. „Nu e o persoană sofisticată când vine vorba de finanţe”, l-a apărat avocatul pe Becker.

În vârstă de 49 de ani, Boris Becker, fost numărul 1 mondial, are în palmares două titluri la Australian Open, trei la Wimbledon şi unul la US Open, toate la simplu.

În august, Fostul tenisman Boris Becker a fost numit coordonator al tenisului masculin din Germania.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât valorează armata la pensie în 2026. Diferența importantă pentru cei care au făcut stagiul înainte de 2001
Digi FM
Ce semnifică singurul tatuaj pe care îl are Nadia Comăneci: „Înseamnă foarte mult pentru mine!”. L-a făcut la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Raluka nu-și mai ascunde iubirea. Imagini din vacanța cu Guy, după ani în care și-a protejat relația: "E...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Nicolas Cage, schimbare spectaculoasă de look la 62 de ani. Apariție rară alături de soția sa, cu 31 de ani...
Adevarul
Armatele fantomă ale istoriei. Oameni, nisip și ceață: trei mari tragedii militare pentru care încă se caută...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii refuză să analizeze 2.100.000 pensii recalculate în minus. E specialist în agricultură
Digi FM
A renunțat la cariera în Drept pentru a plimba câini. La 30 de ani, spune că acum câștigă cu mii de dolari...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Echinocțiul de toamnă 2026. Când începe oficial toamna astronomică și de ce ziua devine tot mai scurtă
Digi Animal World
Ce se întâmplă dacă un câine mănâncă un păianjen. Semnele pe care nu trebuie să le ignori
Film Now
Meg Ryan, toată un zâmbet alături de fiul ei. Imagini rare cu actrița din „When Harry Met Sally” și Jack Quaid
UTV
Romina Gingașu a șters fotografiile cu Piero Ferrari. Ce spune despre zvonurile despărțirii: „Suntem mai...