Timișoara "a pierdut" 68.000 de locuitori din cauza recensământului făcut prost, acuză prefectul

Data publicării:
Prefectul judeţului Timiş, Mihai Ritivoiu, vorbeşte în cadrul unei conferinţe de presă.
Mihai Ritivoiu, prefectul judeţului Timiş. Foto: Virgil Simionescu/Inquam Photos

Prefectul judeţului Timiş, Mihai Ritivoiu, acuză primăria din Timişoara că nu a organizat cum trebuie recensământul, motiv pentru care oraşul are acum cu 68.000 mai puţine persoane faţă de precedentul recensământ din 2011, un lucru care va duce şi la scăderea bugetului, informează Agerpres.

Mihai Ritivoiu a declarat că Primăria Timişoara nu a reuşit să angajeze suficienţi recenzori, rămânând nerecenzate 23% dintre sectoarele municipiului.

"Avem rezultatele finale ale recensământului de anul trecut. Situaţia este sumbră. În decembrie s-au anunţat rezultatele naţionale şi judeţene, iar atunci am aflat că Timişul a pierdut 33.007 locuitori, ajungând la o populaţie de 650.533 de persoane. Cea mai dramatică veste de azi ţine de Timişoara. Oraşul a scăzut cu 68.440 de locuitori (21,4%) faţă de anul 2011. Din 319.279 persoane am ajuns 250.489", a declarat prefectul.

"Consider conducerea Primăriei Timişoara responsabilă de această scădere. Vă dau un singur indicator: recenzorii angajaţi de primărie aveau de recenzat 341 de zone. 80 dintre ele nu au fost recenzate, pentru că Primăria Timişoara nu a reuşit nici măcar să angajeze pe bani frumoşi aceşti recenzori. Aşadar, 23% din sectoarele Timişoarei nu au fost recenzate. Scăderea populaţiei este de 21,4%. (...) Din păcate, aceasta înseamnă bani mai puţini de la buget, mai puţină Poliţie Locală şi multe alte servicii care se vor reduce", a spus prefectul Mihai Ritivoiu.

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, nu a răspuns încă acuzaţiilor.

Localitatea cea mai mică din Timiş rămâne Bara, cu 299 de locuitori, iar cea mai mare comună rămâne Giroc, cu o creştere de 265%, ajungând la o populaţie de 22.270 de persoane.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita