Un bărbat din Satu Mare a găsit un card bancar și, în loc să meargă la poliție să îl predea, s-a dus la cumpărături. La câteva zile distanță, s-a trezit, însă, cu poliția la ușă, scrie PortalSM. Pus în fața probelor de la dosar, bărbatul și-a recunoscut vina. A avut și noroc: victima l-a iertat, așa că, după ce a restituit banii cheltuiți, acesta a scăpat de dosarul penal.
Incidentul a avut loc pe 18 aprilie 2023 în Satu Mare. Bărbatul a găsit pe stradă cardul bancar pierdut de altcineva. În loc să îl ducă la poliție sau la bancă, l-a băgat în portofel și a mers la cumpărături.
A folosit funcția contactless și a făcut astfel 11 plăți într-un singur magazin, toate sub 100 de lei. A cumpărat produse în valoare totală de 626,29 de lei, scrie sursa citată.
Când și-a dat seama că nu-și găsește cardul, iar pe extrasul de cont apar plăți care nu îi aparțin, proprietarul cardului a mers la Poliție. După ce au analizat imaginile surprinse de camerele de supraveghere din magazin, oamenii legii l-au identificat pe bărbat și au mers peste el acasă.
Pus în fața probelor de la dosar, individul și-a recunoscut vina. A restituit atât cardul, cât și suma folosită de pe acesta.
Ulterior, proprietarul cardului a decis să îl ierte pe bărbat şi şi-a retras plângerea. Astfel, individul a scăpat de dosarul penal pentru efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, mai scrie sursa citată.
Editor : Izabela Zaharia