Un copil de 10 ani a fost găsit legat de mâini şi de picioare într-o casă din Hârşova. Mama şi mătuşa lui au fost reţinute

Data publicării:
imagine cu caracter ilustrativ baiat care se fereste sa nu fie lovit
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

Un copil în vârstă de 10 ani a fost găsit legat de mâini şi de picioare într-o locuinţă din oraşul constănţean Hârşova, iar mătuşa lui, cea care ar fi făcut această faptă, şi mama sa, care ar fi recomandat această soluţie, au fost reţinute pentru 24 de ore.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au anunţat, vineri, că două femei, de 22 de ani şi de 32 de ani, au fost reţinute pentru 24 de ore, pentru lipsire de libertate în mod ilegal, respectiv instigare la lipsire de libertate în mod ilegal.

“La data de 16 noiembrie, la instigarea femeii de 32 de ani, femeia de 22 de ani ar fi lipsit de libertate în mod ilegal, un minor, de 10 ani, într-un imobil din oraşul Hârşova”, au precizat poliţiştii.

Cele două femei au fost încarcerate în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.

Surse judiciare, citate de News.ro, au declarat că mama copilului era plecată la muncă în străinătate şi l-a lăsat pe băiat în grija surorii sale. Acesta s-a plâns că băiatul nu este cuminte, nu o ascultă, iar mama copilului i-a sugerat să îl lege, ceea ce aceasta a şi făcut. El a fost găsit de o echipă din cadrul Primăriei Hârşova care a fost sesizată de învăţătoarea copilului deoarece băiatul ar fi lipsit mai multe zile de la şcoală. În momentul când echipa de la Primărie a intrat în locuinţă, băiatul era într-o cameră şi avea mâinile legate cu o eşarfă, iar picioarele cu un lanţ. El le-a povestit poliţiştilor că fusese legat o singură zi. Între timp, mama copilului a revenit şi ea în ţară.

Poliţiştii i-au sesizat despre acest caz pe specialiştii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...