Un seif cu 300.000 de euro a fost furat dintr-o locuință din București. Polițiștii au făcut mai multe percheziții la o bandă de hoți

Data publicării:
perchezitii
Un seif cu 300.000 de euro a fost furat dintr-o locuință din București. Polițiștii au făcut mai multe percheziții la o bandă de hoți

O bandă de hoți din București ar fi furat un seif cu 300 de mii de euro dintr-o locuință din Sectorul 1 al Capitalei. Polițiștii au făcut mai multe percheziții atât în București cât și în Ilfov în urma cărora au ridicat două mașini și anumite sume de bani pentru care hoții nu aveau o justificare.

"Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) - Serviciul Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în aplicare zece mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi judeţul Ialomiţa, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat", informează un comunicat al DGPMB.

Pe data de 18 iunie, Secţia 4 Poliţie a fost sesizată, prin 112, de o persoană cu privire la faptul că dintr-o locuinţă din Sectorul 1 a fost sustras un seif ce conţinea aproximativ 300.000 de euro.

Cazul a fost preluat de poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, iar în urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de trei bărbaţi.

"În urma efectuării percheziţiilor domiciliare, persoanele bănuite au fost depistate şi conduse la sediul Poliţiei Capitalei pentru audieri. De asemenea, au fost identificate şi ridicate mai multe probe şi mijloace de probă, printre care sume de bani, a căror provenienţă nu a putut fi justificată, precum şi două autoturisme", arată sursa citată.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Grupuri Infracţionale Violente, Serviciului Acţiuni Speciale şi Serviciului Criminalistic din cadrul Poliţiei Capitalei şi al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.

Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri