Avocatul administratorului de la Bamboo: Datele noastre confirmă că incendiul a fost pus

Data publicării:
catalin dancu fara burtiera

Procurorii nu au reuşit încă să stea de vorbă cu patronul clubului Bamboo, aşa că l-au citat la audieri. Au vorbit însă cu administratorul clubului. El a venit la audieri însoţit de doi avocaţi și a susţinut că are probe din care rezultă că cineva a dat foc intenţionat clubului.

„Am explicat din poziția administratorului cum au decurs evenimentele din seara respectivă. S-au lămurit și procurorii cu privire la măsurile de protecție si de evacuare din club. Datele noastre, prin martori, confirmă ca incendiul a fost pus. Urmează să verifice procurorii persoanele din zona de fitness, fosta sală de fitness. Au fost identificate persoane necunoscute clubului care se aflau în această zonă”, a declarat avocatul Cătălin Dancu.

„Nu este adevărată nicio susţinere privitoare la faptul că incendiul ar proveni ca urmare a fumatului în incinta clubului. Toţi angajaţii au intervenit şi persoanele clienţi care fumau fie imediat au fost obligaţi să stingă ţigările fie au fost evacuaţi, pentru că clubul Bamboo deţine un loc privat în care se poate fuma conform standardelor, deci nu era nevoie să se fumeze în club”, a ținut să precizeze avocatul, după audierile de la Poliţia Capitalei.

El a subliniat că focul a fost pus. Întrebat dacă există înregistrări ale camerelor de supraveghere care să confirme aceste acuzaţii, Cătălin Dancu a răspuns: „Asta se cere acum de către procurori. Am dat nişte date şi informaţii faţă de persoane pe care noi le considerăm ca şi echipă de lucru străine clubului. Era un alt eveniment în ballroom-ul alăturat clubului, fosta sală de fitness. Toate datele duc în acea direcţie pentru izbucnirea incendiului”.

Chestionat în legătură cu argumentele pentru care susţine că focul a fost pus, Dancu a afirmat: „Sunt martori, angajaţi ai clubului care au sesizat administratorii că sunt persoane străine în acea zonă unde în mod normal nu aveau ce căuta, pentru că este o zonă de depozit, este o zonă părăsită, a fost sală de fitness, acum era nefuncţională, era o sală de depozit şi în mod normal aceştia nu aveau ce căuta în această zonă. Vizavi era un ballroom, o petrecere privată şi ospătarii cred că acele persoane provin din sala în care se desfăşura celălalt eveniment”.

Cătălin Dancu a ţinut să precizeze că angajaţii clubului erau instruiţi pentru acţiuni în caz de incendiu și de aceea au putut să evacueze peste 700 de persoane din club în mai puțin de șase minute.

Procurorii au fost, duminică, la clubul Bamboo, dar nu au putut intra pentru că incendiul nu a fost încă declarat lichidat. Anchetatorii au declarat că, din datele de până acum, nu există indicii că incendiul ar fi fost declanşat de o mână criminală. Ei au spus că fac audieri începând de sâmbătă, că au luat documente de la ISU, Primăria şi Poliţia Locală Sector 2, precum şi de la spitalele în care au ajuns cei din local în urma incendiului şi că îl vor cita şi pe patronul clubului. Totuși, au subliniat ei, nu exclud nicio ipoteză: „Luăm în calcul toate variantele posibile. Nu există niciun indiciu cu privire la o mână criminală, aşa cum s-a vehiculat, dar cercetarea în ceea ce priveşte structura, locul de unde a pornit incendiul, încă nu a început. Urmează ca, după ce avem definitivate aceste lucruri, să fie analizată cea mai bună ipoteză de lucru”, au precizat ei.

(surse: Digi24, News.ro)

Citiți și:  Bodyguard de la Bamboo: Incendiul a fost pus!

La un pas de un nou „Colectiv”| Clubul Bamboo s-a făcut scrum. Legislația care șchioapătă

Incendiul din Bamboo. 20 de persoane audiate la poliție

Proprietarii Bamboo provin dintr-o familie care ar avea legături cu mafia italiană

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri