Alegeri 2016 | Ultimele pregătiri

Data publicării:
mai

Pregătirile pentru parlamentarele de duminică au intrat pe ultima sută de metri. Ministerul Afacerilor Interne a suplimentat numărul de angajaţi care vor veghea la desfăşurarea scrutinului. Mai mult, a trimis încă de ieri în toate judeţele din ţară echipe din minister pentru a colabora cu poliţiştii din teritoriu în ziua scrutinului.

Dragoş Tudorache, ministrul Afacerilor Interne: „Pentru duminică, ziua alegerilor, vom avea în jur de 45.000 de efective, dintre care 21.000 pentru protecţia secţiilor de votare, 12.000 pentru asigurarea ordinii publice, 11.000 - echipe operative de specialişti şi rezerve. Începând de ieri, din dispoziţia mea, în fiecare judeţ avem câte o echipa mixtă compusă din lucrători din cadrul Corpului de control, cadre din structura generală a Inspectoratului General de Poliţie”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri