Deşertificarea sudului României. O treime din terenul arabil din Dolj este arid. Soluţia fermierilor: kiwi, arahide, cartoful chinezesc

Data publicării:
desert

Fenomenul deşertificării ia amploare în sudul ţării. În judeţul Dolj, o treime din terenurile arabile sunt deja aride, iar specialiştii spun că, anual, peste 1000 de hectare sunt acoperite de nisip. Statistica este îngrijorătoare, cred reprezentanții Oficiului pentru Studii Pedologice, care avertizează ca Oltenia se transformă încet - dar sigur - din Grânarul României, în mica Sahară.

În locul câmpurilor pline de cereale din urmă cu câteva zeci de ani, în judeţul Dolj au apărut dune. Din cauza precipitaţiilor reduse şi a temperaturilor foarte ridicate din ultimii ani, pământul se transformă în nisip.

În comuna Sadova, peste 2000 de hectare sunt acoperite cu nisip, adică mai mult de jumătate din totalul terenurilor agricole ale comunei. Agricultorii se gândesc să se reorienteze către culturi exotice, potrivite noului tip de sol şi de climă.

Temperatura, în ultimii ani, a crescut cu 0,2 grade Celsius. E destul de mult la nivelul zonei. A creat probleme pentru cartof, tomate, dar ne-a dat posibilitatea să aclimatizăm noi specii cum ar fi cartoful dulce, batatul, kiwi”, sau chiar şi arahide, spune Vasile Toma, secretar științific în stațiunea de cercetare Dăbuleni.

În ultimii cinci ani, autorităţile din Dolj au plantat 2500 de hectare de păduri pentru a opri deşertificarea. Este însă doar o picătură în ocean, spun specialiştii. „Ar trebui să fie înființate perdele de protecție în fiecare parcelă mare care să preîntâmpine fenomenul de eroziune”, arată Octavian Popa, consilier în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Dolj.

Specialiştii mai spun că, în următorii 50 de ani, câmpurile fertile din sudul României ar putea fi complet acoperite de nisip.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Motivul pentru care Mihai Mărgineanu și soția lui au fugit în Spania: Nici nu știi ce să zici: ”Mulți...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...