Schimbări privind vaccinarea, în Germania

Data actualizării: Data publicării:
Berlin Hit By Measles Outbreak
Foto: Gulliver/GettyImages

Precizări: Amenzile nu se aplică în caz de refuz de vaccinare, ci în cazul în care o familie care nu și-a vaccinat copilul nu poate prezenta dovada consilierii că înțelege riscurile în caz de nevaccinare. Amenzile de 2.500 de euro există deja în legislația germană în cazul absenței dovezii de consiliere de la pediatru.

Noutatea legii o reprezintă obligativitatea creșelor și a grădinițelor de a raporta un caz în care nu există dovada consilierii. În prezent, acestea pot raporta la DSP, dar nu sunt obligate.

Vaccinarea nu este obligatorie în Germania și nu va deveni nici prin această lege, dacă ea va fi adoptată. Deși se discută despre această posibilitate, nu există consens politic încă.


2.500 de euro vor trebui să plătească cetăţenii germani care refuză să-şi vaccineze copiii, potrivit unui proiect de lege analizat acum de guvernul de la Berlin.

Ministrul Sănătăţii susţine că măsura este necesară, din cauza epidemiei de rujeolă prezentă şi în Germania.

Mai mult, guvernul le cere grădiniţelor să raporteze cazurile copiilor pe care părinţii refuză să-i vaccineze sau nu aduc adeverinţă de la medicul de familie privind vaccinarea.

Copiii aflaţi în această situaţie vor fi exmatriculaţi, până la remedierea situaţiei.

Noua lege ar trebui să intre în vigoare de la 1 iunie şi vine după mai multe decese cauzate de complicaţii provocate de contractarea rujeolei.

Deciziile guvernului german vin şi după agravarea situaţiei în alte ţări europene ca Italia şi România.

Între timp, la noi în țară, ieri s-a înregistrat al 27-lea deces din cauza rujeolei. O fetiță de patru luni, internată cu diagnosticul de rujeolă, a murit la Craiova. Copila ar fi luat boala de la mama ei, o adolescentă de 16 ani care nu a fost vaccinată.

În ceea ce privește vaccinarea obligatorie în România, premierul Sorin Grindeanu a spus zilele trecute că, înainte de a obliga pe cineva să facă acest lucru, statul ar trebui să asigure necesarul de vaccinuri.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri