Muzee închise în "Noaptea muzeelor". Instituțiile care au anunțat că nu vor participa la eveniment în semn de protest

Data publicării:
muzeul bucuresti
Mai multe instituții au anunțat că nu vor lua parte la eveniment în semn de protest. FOTO: Instagram/ Muzeul Municipiului Bucuresti

Noaptea muzeelor va fi fără muzee deschise în mai multe orașe din țară. Mai multe instituții au anunțat că nu vor lua parte la eveniment în semn de protest. Angajații au mai multe nemulțumiri, printre care și salariile mult prea mici. De exemplu, în București nu vor fi deschise, între altele, Muzeul Municipiului București, Muzeul Național de Istorie, cel de Artă, precum și Muzeul Național de Istorie Naturală "Grigore Antipa", unde în anii trecuți se formau cozi uriașe.

Muzeul Municipiului Bucureşti a anunţat miercuri că se solidarizează cu revendicările legitime ale sectorului muzeal cu privire la creşterea salariilor angajaţilor din domeniu şi nu va participa la Noaptea Muzeelor, ediţia din acest an.

"Intenţia iniţială a MMB era aceea de a participa, aşa cum s-a întâmplat în fiecare an prin mobilizarea tuturor resurselor interne şi externe, iar muzeele din structura MMB chiar au fost înscrise la Noaptea Muzeelor. Însă este nevoie ca sectorul muzeal să îşi recapete demnitatea pe măsura valorii sale şi a contribuţiei la creşterea calităţii vieţii tuturor românilor. O decizie în această privinţă vedem că întârzie", se arată într-un mesaj publicat pe Facebook-ul instituţiei.

Solidari cu revendicărilor celor din sectorul muzeal sunt şi angajaţii de la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa", Muzeul Naţional de Artă al României.

Muzeul Naţional de Istorie a României a anunţat că "din motive obiective" nu va organiza Noaptea Muzeelor.  

"Ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor va fi una aparte şi asta nu pentru că marcăm 20 de ani de existenţă, motiv de sărbătoare în condiţii normale, ci pentru că va aduce cu sine probabil cel mai mare protest al muzeelor din '89 încoace.
Din acest motiv veţi observa că multe muzee din ţară nu apar pe programul Nopţii Muzeelor 2024, reprezentanţii acestora putând fi găsiţi şi susţinuţi în Piaţa Victoriei", a scris pe Facebook Dragoş Neamu, manager al evenimentului.

Angajaţii din muzee cer creşterea cu 20% a salariilor din sectorul muzeal pentru orice poziţie profesională, echilibrarea marilor inechităţi şi discriminări care există în interiorul sectorului cultural. 

Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor a transmis că respectă decizia unei mari şi reprezentative părţi a muzeelor din România de a nu participa în acest an, "urmare a acestei situaţii nefireşti", la ediţia jubiliară a Nopţii Muzeelor, sub deviza "Noapte în muzeele din România".

"Luând act de disproporţiile salariale majore, incorecte, nejustificate, apărute între muzeografi, cercetători, conservatori, restauratori şi celelalte posturi de profil din reţeaua Ministerului Educaţiei, cu peste 20-30% mai mari decât ale celor cu responsabilităţi mult mai mari, patrimoniu cultural mobil administrat infinit superior şi complexitate a muncii net superioare din instituţiile muzeale aflate în reţeaua Ministerului Culturii sau a autorităţilor locale, generate de aplicarea globală şi necorelată sistemic a reglementărilor de salarizare din învăţământ, Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor, organismul ştiinţific de specialitate cu rol consultativ în domeniul patrimoniului cultural mobil al Ministerului Culturii, îşi exprimă respectul faţă de decizia unei mari şi reprezentative părţi a muzeelor din România de a nu participa în acest an, urmare a acestei situaţii nefireşti, la ediţia jubiliară a Nopţii Muzeelor, sub deviza „Noapte în muzeele din România”, se arată într-un comunicat al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor. 

"Cum organizarea evenimentului Noaptea Muzeelor se derulează în afara orelor de program şi se bazează pe participarea voluntară a personalului din instituţiile muzeale, demersul colegilor din domeniu este cu atât mai legitim. Ştim că în acest moment se fac eforturi mari pentru rezolvarea acestor situaţii din partea tuturor factorilor implicaţi şi sperăm cu toţii în adoptarea rapidă a unor măsuri de corecţie juste şi necesare", transmite Comisia. 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Anca Dinicu este însărcinată. Cum a anunțat actrița că ea și iubitul ei vor deveni părinți: „Mai bine să...
Pro FM
Câți bani primesc superstarurile pentru a cânta la petrecerile celui mai bogat om din India. Katy Perry, pe...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...