Pâinea cu gust de carne a fost inventată la Galați. „Friptura nu se vede, dar se simte”

Data actualizării: Data publicării:
o femeie rupe o paine
Profesorii de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi au inventat pâinea cu gust de carne FOTO: Shutterstock

Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) a acordat Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi brevet de invenţie pentru o pâine proteică, cu gust şi proprietăţi de carne. Proiectul a fost pus în practică de mai multe cadre didactice de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor.

Autorii invenţiei sunt profesorii Floricel Cercel, Petru Alexe şi Romulus Marian Burluc, care au plecat de la premisa că „pâinea normală este dezechilibrată în aminoacizi esenţiali şi au adăugat un concentrat proteic de proteine miofibrilare din carne (porc, vită, pasăre sau peşte, extractul de proteine miofibrilare neavând nici gust, nici miros caracteristic)”, potrivit informaţiilor făcute publice de Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, preluate de Agerpres.

Procedeul de obţinere a pâinii echilibrate nutriţional în proteine reprezintă o soluţie de a aduce pâinea în limitele recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, adică de a avea un conţinut optim în aminoacizii esenţiali, se precizează într-o postare pe pagina de Facebook a universităţii gălăţene.

„Pâinea astfel obţinută ar putea reprezenta o opţiune pentru populaţia săracă, mare consumatoare de pâine. Politicile de realizare şi distribuţie, cu protecţia celor săraci, trebuie să vină prin nişte programe guvernamentale sau locale. Pâinea echilibrată nutriţional va trebui să existe pentru toţi consumatorii, dar consumatorii cu venituri mici trebuie să beneficieze de un preţ subvenţionat. Pâinea echilibrată nutriţional în proteine este ca şi cum ai mânca pâine cu friptură, dar friptura nu se vede, dar se simte”, a explicat prof. dr. ing. Petru Alexe.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Greșeala pe care o fac șoferii românii la pompă când fac plinul la mașină: de ce să nu forțezi pistolul când...
Digi FM
Adi Despot, după ce Babasha a urcat pe scenă la concertul Coldplay: ”Te...
Pro FM
Soția lui Jorge a furat toată atenția la o nuntă mondenă, într-o rochie decoltată și cu crăpătură. E cu 10...
Film Now
Sofia Vergara, într-un costum de baie provocator, cu un decolteu amețitor. Imaginile au strâns peste 500.000...
Adevarul
Cine este Chris Martin, solistul trupei Coldplay. A fost căsătorit cu actrița Gwyneth Paltrow
Newsweek
Cine sunt cei 2.000.000 pensionari care de mâine primesc 250 lei pe lângă pensie? Cum se dau banii?
Digi FM
Anca Molnar, make-up artistul vedetelor, a murit la doar 35 de ani. Tânăra fusese diagnosticată cu o formă...
Digi World
Cel mai bun moment al zilei pentru a face sport pentru a scădea nivelul zahărului din sânge. E valabil mai...
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Ce crede Russell Crowe despre „Gladiator 2”: "E puțin inconfortabil". Mărturisirile neașteptate ale starului
UTV
(VIDEO) Reactia lui Babasha dupa ce a fost huiduit la concertul celor de la Coldplay: “Am avut inainte o...