Prețul alimentelor a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, iar producția de cereale va atinge un nivel record (FAO)

Data actualizării: Data publicării:
cos cu alimente in supermarket
Prețul alimentelor a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, iar producția de cereale va atinge un nivel record (FAO). Foto: Profimedia Images

Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a scăzut în ianuarie la cel mai redus nivel din ultimii aproape trei ani, în urma declinului cotaţiilor la cereale şi carne, a anunţat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.

În ianuarie, acest indice s-a situat la o medie de 118 puncte, cel mai redus nivel din februarie 2021. În decembrie, indicele s-a situat la o medie de 119,1 puncte, scrie Agerpres.

Potrivit agenţiei ONU cu sediul la Roma, "preţurile de export globale la cereale au scăzut în ianuarie, pe fondul concurenţei solide în rândul exportatorilor şi al sosirii livrărilor din recolta actuală în emisfera sudică. De asemenea, preţurile la porumb au înregistrat un declin semnificativ, reflectând o stare mai bună a culturilor, începutul recoltării în Argentina şi livrări mai mari în Statele Unite".

Preţul la carne a scăzut pentru a şaptea lună consecutiv, pe fondul aprovizionării abundente de la principalii exportatori, ceea ce dus la reducerea cotaţiilor pe plan global, a precizat FAO.

Într-un raport separat, FAO a anunţat că producţia mondială de cereale în 2023 ar urma să fie în grafic pentru a atinge nivelul record de 2,836 miliarde de tone metrice, ceea ce ar reprezenta o creştere de 1,2% faţă de 2022. Producţia globală de cereale grosiere ar urma să se situeze la nivelul record de 1,523 miliarde de tone.

Potrivit agenţiei ONU cu sediul la Roma, "revizuirea reflectă în principal noile date oficiale din Canada, China continentală, Turcia şi Statele Unite, unde o combinaţie de randamente mai ridicate şi zone cultivate mai extinse decât se previziona anterior au dus la o producţie estimată mai ridicată la porumb".

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Greșeala pe care o fac șoferii românii la pompă când fac plinul la mașină: de ce să nu forțezi pistolul când...
Digi FM
Adi Despot, după ce Babasha a urcat pe scenă la concertul Coldplay: ”Te...
Pro FM
Soția lui Jorge a furat toată atenția la o nuntă mondenă, într-o rochie decoltată și cu crăpătură. E cu 10...
Film Now
Sofia Vergara, într-un costum de baie provocator, cu un decolteu amețitor. Imaginile au strâns peste 500.000...
Adevarul
Cine este Chris Martin, solistul trupei Coldplay. A fost căsătorit cu actrița Gwyneth Paltrow
Newsweek
Cine sunt cei 2.000.000 pensionari care de mâine primesc 250 lei pe lângă pensie? Cum se dau banii?
Digi FM
Anca Molnar, make-up artistul vedetelor, a murit la doar 35 de ani. Tânăra fusese diagnosticată cu o formă...
Digi World
Cel mai bun moment al zilei pentru a face sport pentru a scădea nivelul zahărului din sânge. E valabil mai...
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Ce crede Russell Crowe despre „Gladiator 2”: "E puțin inconfortabil". Mărturisirile neașteptate ale starului
UTV
(VIDEO) Reactia lui Babasha dupa ce a fost huiduit la concertul celor de la Coldplay: “Am avut inainte o...