Germania va face controale la frontieră în timpul Campionatului european de fotbal – Euro 2024

Data publicării:
Entry checks on the highway
Foto: Profimedia Images

Ministrul de interne german, Nancy Faeser, a anunţat că vor fi instituite temporar controale la toate graniţele Germaniei pe parcursul Campionatului european de fotbal care are loc în această vară, informează marţi dpa, preluat de Agerpres.

„Vom desfăşura controale temporare la frontieră la toate graniţele Germaniei pe parcursul campionatului, pentru a împiedica posibili autori de violenţe să intre în ţară”, a declarat Faeser, citată în ediţia de marţi a cotidianului regional german Rheinische Post.

Măsura este necesară pentru a asigura cea mai bună protecţie posibilă acestui eveniment internaţional major, potrivit ministrului.

Se pune accentul pe protecţia împotriva extremiştilor, huliganilor şi alte elemente violente, precum şi pe securitatea reţelelor informatice în faţa atacurilor cibernetice, a menţionat ea.

Euro 2024 începe în Germania pe 14 iunie, finala fiind prevăzută pentru 14 iulie.

În 2006, Germania a suspendat temporar acordul european privind renunţarea la controalele de frontieră înainte şi în cursul Cupei mondiale.

Nancy Faeser a indicat recent că are în vedere introducerea de controale temporare la frontieră pe parcursul campionatului european.

La jumătatea lunii trecute, ministrul de interne german a prelungit controalele la frontierele terestre cu Polonia, Republica Cehă şi Elveţia până la jumătatea lui iunie, într-o încercare de a pune capăt contrabandei şi migraţiei ilegale.

Toate aceste patru ţări sunt membre ale Spaţiului Schengen de liberă circulaţie, adică în mod normal nu există controale la graniţă, ci doar controale aleatorii foarte limitate.

Germania a invocat în mod repetat în ultimii ani prerogative temporare pentru a întări controlul la graniţe în scopul îngrădirii fluxului de migranţi şi solicitanţi de azil. Au fost reinstituite controale similare şi la graniţa Germaniei cu Austria, în 2015, controale care au rămas în vigoare.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Greșeala pe care o fac șoferii românii la pompă când fac plinul la mașină: de ce să nu forțezi pistolul când...
Digi FM
Adi Despot, după ce Babasha a urcat pe scenă la concertul Coldplay: ”Te...
Pro FM
Soția lui Jorge a furat toată atenția la o nuntă mondenă, într-o rochie decoltată și cu crăpătură. E cu 10...
Film Now
Sofia Vergara, într-un costum de baie provocator, cu un decolteu amețitor. Imaginile au strâns peste 500.000...
Adevarul
Cine este Chris Martin, solistul trupei Coldplay. A fost căsătorit cu actrița Gwyneth Paltrow
Newsweek
Cine sunt cei 2.000.000 pensionari care de mâine primesc 250 lei pe lângă pensie? Cum se dau banii?
Digi FM
Anca Molnar, make-up artistul vedetelor, a murit la doar 35 de ani. Tânăra fusese diagnosticată cu o formă...
Digi World
Cel mai bun moment al zilei pentru a face sport pentru a scădea nivelul zahărului din sânge. E valabil mai...
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Ce crede Russell Crowe despre „Gladiator 2”: "E puțin inconfortabil". Mărturisirile neașteptate ale starului
UTV
(VIDEO) Reactia lui Babasha dupa ce a fost huiduit la concertul celor de la Coldplay: “Am avut inainte o...