A supraviețuit celor 3 misiuni în Afganistan, dar a murit pe șoselele României. Cine e șoferul decedat la Constanța

Data actualizării: Data publicării:
accident constanta
FOTO: IPJ Constanța

Bărbatul care a murit vineri în accidentul rutier petrecut pe DN 2A, în apropierea localităţii Stupina, era maistru militar în cadrul Forţelor Navale pentru Operaţiuni Speciale şi participase la trei misiuni în Afganistan, relatează Agerpres

accident constanta
FOTO: IPJ Constanța

Potrivit reprezentanţilor Forţelor Navale Române, militarul a absolvit Şcoala de Maiştri a Forţelor Navale în anul 2004 şi, în prezent, era încadrat la Divizionul 164 Forţe Navale pentru Operaţii Speciale. Era căsătorit, avea un copil, iar când s-a produs accidentul rutier era în concediu.

Şoferul unui autoturism a decedat, vineri dimineaţă, după ce a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o autocamionetă, evenimentul rutier petrecându-se pe DN 2A, în apropierea localităţii Stupina, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

"În data de 1 februarie 2019, în jurul orei 7.45, un bărbat de 41 de ani a condus un autoturism pe DN 2A, dinspre Hârşova către Constanţa şi, ajungând la km 150, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, a pierdut controlul direcţiei către stânga, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 61 de ani", potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.

Conform acestuia, în urma impactului a rezultat decesul şoferului de 41 de ani şi vătămarea corporală uşoară a celuilalt conducător auto şi a unei femei, pasageră în al doilea autoturism, de 58 de ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri