Un șofer de 74 de ani a lovit cinci mașini după ce a suferit un stop cardio-respirator

Data publicării:
masina de politie
Un echipaj de poliție a intervenit la fața locului. Foto: Poliția Română

Un bărbat a decedat, marţi, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, după ce a lovit cinci maşini în timp ce a suferit un stop cardio-respirator la volan, potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii spitaliceşti, Decebal Todăriţă. 



"Conducătorul auto de 74 de ani care a suferit un stop cardio-respirator în timp ce se afla la volan a fost adus la UPU Sibiu cu manevre în curs de resuscitare. Manevrele au continuat în UPU, dar din păcate viaţa sa nu a mai putut fi salvată, fiind declarat decesul în urma stopului cardio-respirator", a declarat Decebal Todăriţă, citat de Agerpres. 

Şoferului i s-a făcut rău în timp ce era la volanul maşinii lui, pe strada Mirăslău din municipiul Sibiu. Acesta a avariat marţi, cinci maşini, dintre care trei erau în trafic, iar alte două erau parcate. În urma accidentului nu au fost alte victime. 

"În municipiul Sibiu, pe strada Mirăslău, unui şofer în vârstă de 74 de ani, sibian, i s-a făcut rău în timpul mersului şi a lovit mai multe autoturisme. (...) În total, au fost avariate 5 autoturisme. (...) Şoferul implicat în evenimentul rutier produs pe str. Mirăslău a decedat la spital", a precizat şi purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri