Brexit-ul lasă locuinţele goale în Londra

Data publicării:
The British Prime Minister Triggers Article 50
FOTO: Getty Images

Brexit-ul lasă locuinţele goale în Londra. Numărul celor finalizate, dar rămase nevândute, a crescut cu aproape 50% în primele 9 luni ale anului.

Dacă în septembrie anul trecut, erau 1.600 de locuinţe care nu-şi găsiseră proprietar, acum numărul lor a crescut la peste 2.300.

Piaţa imobiliară din Marea Britanie a încetinit puternic din cauza incertitudinilor legate de Brexit, dar e drept a cunoscut o explozie în ultimii ani.

Acum, preţurile sunt mult prea mari pentru puterea de cumpărare.

Potrivit Bloomberg, pentru a cumpăra o casă, londonezii ar avea nevoie de o sumă de 15 ori mai mare decât salariul lor anual.

Multă vreme, dezvoltatorii au construit locuinţe de lux pentru că era cerere.

Între timp, au ajuns să lase în urma lor construcţii goale.

Investiţiile străine au scăzut din cauza creşterii impozitelor pe proprietate.

Acţiunile celor mai mari constructori de imobile au înregistrat astăzi scăderi pe bursă cuprinse între două şi 22 de procente, fiind printre cei mai slabi performeri din indicele bursei de valori londoneze.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri