CCR decide dacă preşedintele în funcţie poate să susţină un partid în campanie. Judecătorii discută şi despre refuzul premierului de a acorda decoraţii foştilor şefi ICR

Data publicării:
ccr-6

Judecătorii Curţii Constituţionale decid miercuri dacă preşedintele României poate sau nu să susţină un partid în campania electorală. Premierul Victor Ponta este cel care s-a plâns Curţii de faptul că Traian Băsescu s-a îmbrăcat într-un tricou alb cu iniţialele Partidului Mişcarea Populară şi a anunţat public numele partidului pe care îl va vota în 25 mai.

Curtea trebuie să precizeze şi dacă gestul lui Traian Băsescu a generat un conflict între Guvern şi Preşedinţie.

În decizii anterioare, judecătorii au apreciat că preşedintele poate exprima opinii şi opţiuni politice, iar acestea se încadrează în limitele libertăţii de exprimare.

Curtea decide miercuri şi cu privire la plângerea depusă de Traian Băsescu referitoare la refuzul lui Victor Ponta de a contrasemna decretele de decorare a fostei echipe de la vârful Institutului Cultural Român. Este vorba de Horia-Roman Patapievici, Tania Radu, Mircea Mihăieş şi Dan Croitoru. Cei patru au condus ICR din 2005 până în 2012.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbare importantă pentru proprietari. Ce se întâmplă cu terenurile caselor construite înainte de 1990
Digi FM
"Nu știu dacă mai e cineva atât de bun, blând, generos și un prieten minunat". Prietenii lui Mugurel Vrabete...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mugurel Vrabete, basistul de la Holograf, a murit. Ce se știe despre cei trei copii ai săi, unul avut dintr-o...
Film Now
Ce face și cum arată azi Izzie Stevens din "Anatomia lui Grey". Katherine Heigl e măritată și are trei copii
Adevarul
Cinci scenarii. Cum s-ar putea încheia războiul SUA cu Iranul
Newsweek
Subofițer - 8.000 lei pensie militară. Pensionarii civili iau de 3 ori mai puțin, deși muncesc 10 ani în plus
Digi FM
Adio, Oscar? Gafa care l-ar putea costa trofeul pe Timothée Chalamet
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O terapie care combină trei medicamente elimină cancerul pancreatic şi previne reapariţia acestuia, potrivit...
Digi Animal World
Momentul când un polițist prinde un crocofil cu lopata. Reptila se afla pe veranda unei familii din Australia
Film Now
De ce arată Brad Pitt atât de tânăr la 62 de ani. Ce spune celebrul chirurg plastician Terry Dubrow despre...
UTV
Theo Rose a publicat imagini rare cu mama ei. Artista spune că Nina Diaconu „a devenit mai frumoasă odată cu...