Criză de medicamente. În așteptarea ieftinirii acestora, farmaciștii se aprovizionează de pe o zi pe alta

Data publicării:
medicamente mfax-1

Cei mai afectaţi sunt bolnavii cronici, care spun că au ajuns să facă turul farmaciilor, în căutarea medicamentelor de care au nevoie.

Eu am probleme cu osteoporoza și tot am căutat ceva. Însă peste tot nu am găsit”, spune o femeie.

Oamenii s-au plâns medicilor că nu-şi pot urma tratamentul prescris, iar aceştia confirmă că problema este la farmacii.

Curiozitatea mea a fost mare să constat dacă pacienții sunt suficient de insistenți în a-și căuta medicamentele sau este o problemă în farmacii. Am constatat că din opt farmacii, una singură deținea cam 90% din medicamentele pentru care bolnavii ne adresează plângeri în fiecare zi că nu sunt de găsit”, spune dr. Luiza Demian, medic diabetolog.

Farmaciştii recunosc că au stocuri mici din anumite produse, pentru că nu vor să piardă bani. Intenţia anunţată de autorităţi de a aduce preţurile din România la nivelul celor din Uniunea Europeană ar putea duce la ieftinirea chiar şi cu 50% a peste o mie de medicamente.

De o lună de zile noi aprovizionăm tot așa foarte, foarte puțin. Numai strictul necesar, pentru că toată ieftinirea va fi doar pe stocul nostru, ceea ce este pierdere pentru farmacie”, explică Nicoleta Mureşan, farmacistă.

S-ar putea să vină ieftinirea la 1 iunie sau 1 iulie, nu știm exact momentul, motiv pentru care atât depozitele, cât și noi ne aprovizionăm în cantități mici”, explică Laura Vicaş, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Bihor.

Noile preţuri vor fi cuprinse într-un catalog naţional, care va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii, dar data lansării lui nu a fost încă anunţată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
450 de radare pe drumurile din România de Paștele catolic și Floriile ortodoxe. Unde vor fi amplasate
Digi FM
Loredana Groza, pe o plajă din Maldive, la apus, îmbrăcată într-o rochie cu crăpătură până la șold. Exprimă...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată mama Loredanei la 80 de ani. Leonida Groza, rămasă văduvă recent, vacanță în Maldive alături de...
Film Now
Iubirile lui Simon Baker. Actorul din „Mentalistul”, de la relația cu o femeie mai tânără decât fiica lui la...
Adevarul
Un cunoscut medic din România a murit la doar 51 de ani, în urma unui infarct. Soția sa este cardiolog
Newsweek
Cel mai norocos pensionar. La pensie, a câștigat de 2 ori la loto. „Erau atâtea zerouri că nu înțelegam suma”
Digi FM
Marea „Păcăleală” a Universului? 78 de ani de la teoria Big Bang și întrebarea lui Hawking: „Ce se află la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce fac zilnic oamenii fericiți și sănătoși. Șase obiceiuri simple, confirmate de un studiu Harvard desfășurat...
Digi Animal World
O femeie, devastată după ce și-a luat husky-ul de la salonul de câini. Nu și-a mai recunoscut câinele după...
Film Now
Aparițiile lui sunt tot mai rare de când s-a îmbolnăvit. Bruce Willis, pozat zâmbitor, într-o stare bună, la...
UTV
Connect-R face mărturisiri despre copilăria din comunism. „Eu acolo m-am îmbolnăvit de hepatită”