Statul decontează din nou tratamentele la dentist. Medicii vor acorda servicii medicale în limita a 2.000 de lei pe lună

Data publicării:
consultatie dentist - 3798476-AFP Mediafax Foto-JOHN MOORE

24 de proceduri medicale stomatologice vor fi decontate de Casa de Asigurări începând cu 1 iunie - de la consultaţie, la extracaţii dentare sau plombe şi proteze dentare. Bugetul alocat este de 80 de milioane de lei

„Fondurile alocate în cursul acestui an, sau ce a mai rămas din acest an, sunt mai mari decât au fost în anii când s-a desfășurat un contract pe 12 luni”, spune dr. Anci Ionescu, medicul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Pe hârtie, pare suficient pentru ca românii să aibă o dantură sănătoasă. Numai că, medicii stomatologi, cei care vor acorda aceste servicii, au constatat că lucrurile nu sunt atât de simple pe cât par. Vor putea acorda servicii medicale doar în limita a 2.000 de lei pe lună.

„Proteza acrilică totală utilă celor în vârstă, care este decontată o dată la 10 ani. Ceea ce este foarte mult. Aș considera că o dată la cinci ani trebuie înlocuită, pentru că apoi nu mai este funcțională. Sigilarea preventivă pentru dinții copiilor ar trebui făcută la toți molarii care apar la o anumită vârstă. Casa decontează o sigilare la doi ani”, spune dr. Letiţia Raiciu, medic stomatolog.

În plus, banii daţi de Casa de Asigurări pentru serviciile decontate nu acoperă cheltuielile cu tratamentul. De exemplu, consultaţia, care include un control oncologic şi igienizare, este plătită cu 133 de lei de CNAS. În cabinete, aceste proceduri ajung să coste chiar şi 280 de lei. O extracţie cu anestezie este decontată cu 20 de lei, deşi costul real este 100 de lei. La toate aceste neajunsuri se adaugă şi birocraţia.

„Medicul, pentru un plafon de 2.000 de lei, nu este interesat să intre în contract cu Casa”, afirmă dr. Alexandru Brezoescu, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti din Bucureşti.

Din plafonul impus de casă, stomatologii care au contract cu CNAS ar trebui să acorde consultaţii şi tratamente şi persoanelor neasigurate. Astfel, vor apărea listele de aşteptare pentru consultaţiile subvenţionate de stat şi la cabinetele dentare.

Zâmbet știrb

Patru din zece copii de până în 13 ani au carii la dinţii definitivi, iar aproape 90 la sută dintre acestea sunt netratate. La nivelul întregii ţări, aproape că nu există român care să nu aibă cel puţin o carie.

Până să se ajungă la tratament, într-un cabinet specializat, ar trebui să vorbim de prevenţie. Dar nici la acest capitol nu stăm deloc bine.

Românii au folosit, în medie, puţin peste un tub de pastă de dinţi, ţara noastră fiind, în continuare, mult sub media europeană, la acest capitol.

Pe de altă parte, studiile arată că românii din oraşe folosesc, în medie, aceeaşi periuţă de dinţi timp de doi ani. În mediul rural, oamenii îşi schimbă periuţa de dinţi o dată la 10 ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri