Prea multe paturi de spital, prea puţin tratament ambulator. Ministerul Sănătăţii vrea să se alinieze la standardele europene

Data publicării:
paturi spitale digi24

Deşi pacienţii stau deja înghesuiţi în saloane, numărul de paturi din spitalele din România va scădea cu peste 4000 până în 2016. Măsura face parte dintr-un proiect al Ministerului Sănătății, care doreşte astfel alinierea unităţilor medicale la standardele europene. O altă propunere este ca unii dintre pacienţi să fie trataţi doar în ambulatoriul de specialitate pentru reducerea costurilor.

În următorii ani, spitalele din România trebuie să atingă îndicatorul stabilit la nivel european, adica 4,8 paturi la mia de locuitori. Pentru 2014 se propune o scădere cu 2177 de paturi la nivel național, iar pentru 2015 şi 2016, cu câte 1000.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, aproximativ 30-40% din numărul de pacienți care au beneficiat de internare continuă ar fi putut fi tratați în ambulatoriile de specialitate sau prin spitalizare de zi, ceea ce ar fi dus la economii la bugetul de stat.

Un alt motiv pentru care se doreşte reducerea numărului de paturi este dat de diferența între secțiile spitalelor: în timp ce unele sunt supraaglomerate, altele sunt subutilizate.

Proiectul de hotărâre, publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii, se află în dezbatere publică până în data de 20 mai.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Obiceiul de 5 minute care îți poate aduce mii de euro în plus la pensie. Metoda funcționează și pentru cei cu...
Digi FM
Viorica Dăncilă rupe tăcerea despre perioada în care a fost premier: „Am fost trădată de cei din casă. Mi-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sorin Brotnei spune de ce s-a destrămat trupa Akcent. Totul a plecat de la bani: “El lua mai mult și voia și...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Daveigh Chase, actrița din „Lilo & Stitch” și „The Ring”, a murit la 35 de ani. Ce a scris iubitul ei înainte...
Adevarul
De ce nu mai vor românii să muncească în Spania. Spaniolii, îngrijorați de exod: piața muncii resimte primele...
Newsweek
Un nou ajutor la pensie pentru 4.600.000 pensionari, votat de Senat. Ce e obligată Casa de Pensii să facă?
Digi FM
Fiul lui Lucian Viziru, ținta unor amenințări cu moartea pe TikTok. Actorul: „Ai mers prea departe”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
Credeau că a dispărut pentru totdeauna. O vulpe pitică extrem de rară a fost fotografiată după mai bine de 20...
Film Now
El e celebru din „Top Gun: Maverick”, ea a jucat în „Scream 7”. Cine este iubita lui Glen Powell, starul care...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...