Robotul chirurg de la Timişoara

Data publicării:
robot

„Uitaţi-vă acolo cum o face robotul, de fapt! Observaţi cum se mişcă braţul robotului? Chirurgul care stă ajutor acolo nu mai face nimic în acest moment”, explică un profesor studenţilor săi în timpul operaţiei.

Robotul chirurgical adus la Spitalul Judeţean din Timişoara în urmă cu trei săptămâni a fost pus la treabă prima dată astăzi. Aparatul a operat o pacientă de 66 de ani. Deşi a înlocuit cu succes chirurgul, robotul a fost atent supravegheat de o echipă de medici din Timişoara şi Bucureşti.

„O operaţie făcută în condiţii de vizibilitate mai bună, în condiţii de versatilitate mult mai mare a instrumentelor permite, mai ales în spaţii restrânse, în cazul pelvisului, să efectueze gesturi de mare fineţe şi de mare precizie”, spune Irinel Popescu, şeful Clinicii de Chirurgie de la Institutul Fundeni.

Medicii spun că pacienţii operaţi cu un astfel de robot beneficiază de o recuperare mult mai rapidă, de numai două-trei luni, faţă de şase luni sau chiar un an, ca în cazul întervenţiilor clasice. Robotul chirurgical a fost cumpărat de Spitalul din Timişoara cu 1,5 milioane de euro, prin intermediul unui proiect european.

„Noi ne-am angajat pe mai multe teme de cercetare şi creăm un următor proiect care ne va permite să aducem echipamentele consumabile”, afirmă Lazăr Fulger, şeful secţiei de Chirurgie II, de la Spitalul Judeţean din Timişoara.

Spitalul Judeţean a susţinut financiar reabilitarea sălii de operaţie în care este amplasat robotul, având în vedere că aparatul avea nevoie de circuite speciale.

„S-a alocat o sumă de 80.000 de lei pentru renovarea completă a sălii de operaţie ca să arate la standarde europene. Astfel, putem spune că a fost refăcută din rădăcini, în ceea ce priveşte instalaţiile de electricitate, instalaţiile sanitare”, spune Marius Craina, managerul Spitalului Judeţean din Timişoara.

Medicii din Timişoara spun că vor opera cel puţin doi pacienţi pe săptămână cu ajutorul acestui robot performant. Intervenţiile sunt gratuite pentru bolnavi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Obiceiul de 5 minute care îți poate aduce mii de euro în plus la pensie. Metoda funcționează și pentru cei cu...
Digi FM
Viorica Dăncilă rupe tăcerea despre perioada în care a fost premier: „Am fost trădată de cei din casă. Mi-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sorin Brotnei spune de ce s-a destrămat trupa Akcent. Totul a plecat de la bani: “El lua mai mult și voia și...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Daveigh Chase, actrița din „Lilo & Stitch” și „The Ring”, a murit la 35 de ani. Ce a scris iubitul ei înainte...
Adevarul
De ce nu mai vor românii să muncească în Spania. Spaniolii, îngrijorați de exod: piața muncii resimte primele...
Newsweek
Un nou ajutor la pensie pentru 4.600.000 pensionari, votat de Senat. Ce e obligată Casa de Pensii să facă?
Digi FM
Fiul lui Lucian Viziru, ținta unor amenințări cu moartea pe TikTok. Actorul: „Ai mers prea departe”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
Credeau că a dispărut pentru totdeauna. O vulpe pitică extrem de rară a fost fotografiată după mai bine de 20...
Film Now
El e celebru din „Top Gun: Maverick”, ea a jucat în „Scream 7”. Cine este iubita lui Glen Powell, starul care...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...